You are here:

Inter nu a avut milă de Lazio. Campioana Italiei s-a distrat în ”Cetatea Eternă” şi este cu gândul la finala de pe Olimpico

Inter nu a avut milă de Lazio. Campioana Italiei s-a distrat în ”Cetatea Eternă” şi este cu gândul la finala de pe Olimpico

Serie A

Comentarii

Inter şi-a confirmat încă o dată statutul de forţă dominantă în Italia, după victoria clară obţinută pe terenul lui Lazio, scor 3-0, într-un meci care a oferit şi o avanpremieră a finalei Cupei Italiei.

Echipa pregătită de Cristi Chivu a controlat partida de la un capăt la altul şi a ajuns la nouă confruntări consecutive fără eşec în faţa romanilor.

Lautaro Martinez a fost omul meciului pentru campioana din Serie A. Argentinianul a deschis scorul încă din minutul 6 şi a avut un rol decisiv în ofensiva „nerazzurrilor”. Petar Sucic a majorat avantajul înainte de pauză, iar Henrikh Mkhitaryan a închis tabela în repriza secundă.

Deşi ambii antrenori au apelat la mai multe rotaţii, având în vedere duelul direct din finala Coppa Italia programată miercuri, Inter a arătat că nu tratează superficial finalul de sezon. Formaţia milaneză şi-a prelungit seria pozitivă la nouă meciuri consecutive fără înfrângere în toate competiţiile şi transmite un mesaj clar înaintea luptei pentru al doilea trofeu al sezonului.

De partea cealaltă, Lazio a suferit doar a doua înfrângere din ultimele 11 partide, însă prestaţia contra liderului a evidenţiat diferenţa de nivel dintre cele două formaţii în acest moment. Inter conduce clasamentul cu 85 de puncte, în timp ce biancocelestii au rămas pe locul opt, cu 51 de puncte.

Afla mai multe despre: serie ainter milanolazio 

viewscnt
Articole similare