Inter Milano i-a transmis un ultimatum lui Hakan Calhanoglu. Situaţia sa trebuie rezolvată înainte de începerea cantonamentului pentru sezonul 2025-26. Mijlocaşul turc îşi doreşte să revină în Turcia, la Galatasaray, însă clubul din Istanbul nu a făcut încă o ofertă oficială.
Inter nu a avut încă o discuţie oficială cu privire la viitorul lui Calhanoglu, dar clubul vrea să clarifice situaţia cât mai repede. Dacă până pe 22 iulie nu se ajunge la un acord, turcul riscă să ajungă la reunirea lotului fără o destinaţie clară, ceea ce ar fi însemna despărţirea de fosta campioană a Italiei.
Pe de altă parte, Inter a fixat un preţ de 30 de milioane de euro pentru plecarea jucătorului, o sumă pe care Galatasaray nu pare dispus să-l plătească. Deşi transferul este considerat un subiect de interes naţional în Turcia, clubul turc nu este obisnuit să cheltuiască sume mari pe transferuri, chiar şi în cazul unui jucător de talia lui Calhanoglu.
Ederson are şanse să semneze cu Inter, în cazul în care Calhanoglu pleacă de la Milano
În acest context, Inter are în vedere şi alte opţiuni, inclusiv un transfer pentru Ederson, de la Atalanta. Brazilianul este cotat de Transfermarkt la 50.000.000 de euro, iar Gazzetta dello Sport a anunţat că acesta se află pe lista lui Internazionale, opţiunea devenind şi mai serioasă în cazul plecării lui Calhanoglu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano