Inter Milano a pierdut, marţi seara, scor 2-1, pe terenul lui Real Madrid, în prima etapă din grupa Ligii Campionilor. Echipa antrenată de Cristian Chivu a lăsat însă o impresie bună prin jocul prestat pe Bernabeu, iar La Gazzetta dello Sport a remarcat prestaţia campioanei din Serie A, dar şi erorile care au decis partida.
Interul lui Chivu a cedat la Madrid, 2-1 cu Real, în Champions League
Inter a avut mai multe oportunităţi de a marca, însă Courtois a avut o prestaţie excelentă, iar golul lui Carlos, din minutul 77, nu a mai putut schimba soarta partidei.
După meciul de la Madrid, La Gazzetta dello Sport a analizat prestaţia echipei lui Cristian Chivu şi a subliniat contrastul dintre jocul bun al campioanei din Serie A şi erorile care au costat-o rezultatul.
„Interul lui Chivu a arătat mai bine din punct de vedere al jocului, însă două erori mari, mai întâi ale cuplului Bisseck-Jones, apoi a lui Martinez, i-au condamnat pe nerazzurri. Golul venit pe final a reaprins speranţele, dar prea târziu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Inter a pierdut cu 2-1 pe Bernabeu şi s-a întors la Milano cu multe motive de regret. Numărul ocaziilor s-a apropiat de zece, însă Courtois a avut o prestaţie excelentă. Real Madrid a profitat cu cinism de şansele sale, iar Mourinho a obţinut victoria prin golurile marcate de Mbappé şi Valverde în prima repriză, după erorile lui Jones şi Martinez. Portarul lui Inter s-a revanşat ulterior şi a intervenit de patru ori pentru a împiedica scorul să ajungă la 3-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mourinho a câştigat partida cu una dintre armele clasice ale fotbalului: contraatacul. Inter a controlat jocul, în special în prima repriză, dar Real Madrid a fost echipa care a profitat de greşelile adversarului. Gazdele au exploatat punctele vulnerabile ale echipei lui Chivu, mai ales construcţia prin zona centrală şi spaţiile în care viteza jucătorilor madrileni putea face diferenţa”, a scris publicaţia italiană.
La Gazzetta dello Sport: „Semnale de alarmă în defensivă”
La Gazzetta dello Sport a remarcat statistica, dar a atras atenţia şi asupra problemelor din defensiva campioanei din Serie A.
„Nerazzurrii au reuşit însă să pună în numeroase rânduri în pericol poarta lui Courtois. Thuram, Lautaro, Calhanoglu, Diouf, Jones şi Mkhitaryan au contribuit la presiunea exercitată de Inter, care a trimis numeroase centrări din flancuri. Cifrele confirmă jocul ofensiv al italienilor: 21 de şuturi faţă de 16 ale Realului şi 621 de pase faţă de 351.
Dincolo de înfrângerea cu 2-1, Inter pleacă de pe Bernabeu cu certitudinea că poate concura de la egal la egal cu Real Madrid, dar şi cu semnale de alarmă în defensivă. Echipa lui Chivu a primit gol în trei dintre primele patru meciuri, iar problemele din apărare rămân unul dintre aspectele care trebuie corectate”, a concluzionat La Gazzetta dello Sport.
Statistici meci oferit de Superscore
Afla mai multe despre: cristi chivu, real madrid inter, rezultate champions league







