Inter este aproape să definitiveze două mutări importante pe piaţa transferurilor. Luis Henrique se află în negocieri avansate pentru o plecare la AS Roma, în timp ce Davide Frattesi este dorit de Lazio. Ambele operaţiuni sunt construite în jurul unor împrumuturi care se pot transforma ulterior în transferuri definitive.
Cristian Chivu continuă astfel reorganizarea lotului, iar conducerea clubului încearcă să găsească soluţii pentru fotbaliştii care nu se regăsesc printre priorităţile tehnicianului român.
Acord de principiu pentru Luis Henrique
Inter şi AS Roma ar fi ajuns la un acord preliminar pentru cedarea lui Luis Henrique, conform informaţiilor furnizate de Sky Sport Italia.
Brazilianul ar urma să fie împrumutat la formaţia romană, iar înţelegerea ar putea ajunge la 30 de milioane de euro. Există şi o opţiune de cumpărare, care s-ar transforma în obligaţie în cazul în care sunt îndeplinite anumite criterii pe durata sezonului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru finalizarea mutării mai este nevoie ca Henrique să accepte propunerea Romei şi să îşi pună la punct detaliile contractuale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fotbalistul de 24 de ani a ajuns la Inter în urmă cu un an, de la Marseille, pentru 22,8 milioane de euro, la care se puteau adăuga bonusuri. În primul său sezon în Italia, brazilianul a evoluat de 46 de ori în competiţiile oficiale, reuşind un gol şi trei assisturi.
Frattesi, tot mai aproape de Lazio
În paralel, Inter poartă discuţii avansate cu Lazio pentru Davide Frattesi. Informaţia este susţinută atât de Sky Sport Italia, cât şi de Sport Mediaset.
Mijlocaşul ar putea pleca, la rândul său, sub formă de împrumut. Contractul ar conţine o clauză de cumpărare care devine obligatorie după atingerea unor obiective stabilite de cele două cluburi.
Acestea ar putea avea legătură atât cu performanţele formaţiei romane, cât şi cu numărul de apariţii bifate de Frattesi.
Inter încearcă să păstreze şi un procent dintr-o eventuală vânzare ulterioară a jucătorului.
Banii din vânzări, reinvestiţi
Strategia clubului milanez este clară: jucătorii care nu intră în planurile lui Cristian Chivu trebuie să plece înainte ca Inter să facă următoarele investiţii importante.
Curtis Jones, de la Liverpool, este una dintre principalele ţinte, transferul englezului fiind evaluat la aproximativ 40 de milioane de euro. Pe lista nerazzurrilor se află şi Djed Spence, fundaşul lui Tottenham, pentru care italienii ar putea plăti în jur de 30 de milioane de euro, plus bonusuri.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano


 (4).webp)




