Romario Benzar a reprezentat cel mai costisitor transfer al verii pentru Lecce, care a trimis în conturile celor de la FCSB suma de 2 milioane de euro. Totuşi, la jumătate de an de la transfer, Benzar nu mai e dorit la Lecce.
Presa din Italia a anunţat care sunt fotbaliştii trecuţi pe lista de transferuri de Lecce, iar printre aceştia se numără şi Romario Benzar (27 de ani). Din păcate pentru fundaşul român, pe adresa sa nu a venit nicio propunere pentru moment.
Romario Benzar, pleacă de la Lecce
Nou-promovata e pe locul 16 în Serie A, cu 15 puncte, cu unul mai puţin decât Brescia, care e pe loc retrogradabil. Antrenorul Liverani caută să întărească lotul pentru noul an, iar în perioada de iarnă va încerca să le facă loc jucătorilor care vor fi transferaţi.
Conform Leccesette.it, pe lista de transferuri se află Imbula şi Romario Benzar, dar doar primul are o ofertă concretă, de la Stoke City. În ceea ce-l priveşte pe fotbalistul român, Lecce va încerca să găsească cea mai avantajoasă soluţie, în condiţiile în care, în vară, s-a plătit suma de 2 milioane de euro pentru el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
60 de meciuri a jucat Romario Benzar în tricoul FCSB, în perioada 2017-2019
15 selecţii are Benzar în naţionala României
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romario benzar, lecce, romario benzar lecce