Percheziţii şi acţiuni ample ale forţelor de ordine au loc, marţi dimineaţă, în urma incidentelor produse la meciul Rapid-Petrolul, din 6 februarie, din Superliga.
În urma activităţilor desfăşurate marţi, 9 persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, acestea urmând să fie conduse la sediul unităţii de poliţie pentru audieri şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Potrivit unor surse, unul dintre suspecţi este Dinu Bogdan-Mihai zis “Sponsorul”, e lider de galerie la Petrolul Ploieşti şi va fi condus la sediu SGIV.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cadrul percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate bunuri de interes pentru cauză, necesare administrării materialului probator.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În acelaşi timp, Jandarmeria Capitalei a desfăşurat activităţi specifice de identificare şi sancţionare a persoanelor care au încălcat legislaţia în vigoare pe timpul desfăşurării aceleiaşi competiţii sportive.
Astfel, în urma încălcării prevederilor legale, jandarmii au întocmit, la data de 6.03.2026, un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 70.630 de lei.
Din totalul sancţiunilor aplicate, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 48.000 de lei, au fost dispuse faţă de organizatorul evenimentului sportiv, pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de cadrul legal aplicabil.
Totodată, două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă.
În acelaşi context, au fost dispuse 4 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţii sportive, pentru perioade cuprinse între 6 luni şi un an.
Totodată, în urma continuării verificărilor, marţi, jandarmii au mai identificat 26 de persoane implicate în săvârşirea unor fapte antisociale, dintre care 24 suporteri ai uneia dintre echipe şi 2 suporteri ai echipei adverse.
În acest caz, jandarmii au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.150 de lei, precum şi 16 sancţiuni complementare de interzicere a accesului la competiţii sportive, pentru o perioadă de 1 an.
*Poliţia Capitalei şi Jandarmeria Capitalei vor continua acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de violenţă în contextul competiţiilor sportive, în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.*
Efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu procesual reglementat de Codul de procedură penală, care are ca scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei. Acest demers nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


.webp)





