You are here:

Intervenţie medicală pentru Roberto Carlos în Brazilia. Legenda Realului explică situaţia după operaţia la inimă

Intervenţie medicală pentru Roberto Carlos în Brazilia. Legenda Realului explică situaţia după operaţia la inimă

Diverse

Comentarii

Roberto Carlos a trecut printr-o intervenţie cardiacă preventivă în Brazilia şi a transmis un mesaj clar fanilor, precizând că starea sa de sănătate este bună.

Fostul mare fundaş brazilian Roberto Carlos a trecut recent printr-o intervenţie chirurgicală la inimă, după ce un control medical de rutină efectuat în Brazilia a scos la iveală probleme neaşteptate, informează publicaţia AS.

Aflat în vacanţă la São Paulo, Roberto Carlos s-a prezentat iniţial la spital pentru un consult la picior, însă medicii au descoperit un mic cheag de sânge. Investigaţiile suplimentare, inclusiv un RMN, au indicat o afecţiune cardiacă ce a necesitat o intervenţie chirurgicală şi montarea unui cateter. Operaţia, estimată iniţial la aproximativ 40 de minute, s-a prelungit până la trei ore din cauza unei complicaţii apărute pe parcurs.

În urma apariţiei informaţiilor privind starea sa de sănătate, fostul jucător al lui Real Madrid a ţinut să clarifice situaţia printr-un mesaj public, subliniind că nu a fost vorba despre un episod grav.

„Am suferit recent o intervenţie medicală preventivă, planificată în prealabil împreună cu echipa mea medicală. Intervenţia a decurs bine şi mă simt bine. Nu am avut un atac de cord”, a declarat fostul fundaş stânga internaţional (127 selecţii, 11 goluri) şi legendă a Real Madrid (527 meciuri disputate cu clubul spaniol între 1996 şi 2007).

Roberto Carlos le-a transmis şi un mesaj celor care şi-au exprimat îngrijorarea, asigurând că se află într-o stare bună şi că procesul de recuperare decurge normal.

„Mulţumesc sincer tuturor pentru mesajele de sprijin, atenţie şi îngrijorare. Vreau să vă asigur pe toţi că nu aveţi niciun motiv să vă faceţi griji”, a continuat Roberto Carlos, care a precizat că se recuperează bine.

Afla mai multe despre: roberto carlosintervenţie 

viewscnt
Articole similare