Vladimir Screciu s-a transferat în această vară de la CS U Craiova la Genk, în schimbul a două milioane de euro, plus bonusuri ce pot atinge 500.000 de euro. Mijlocaşul de 18 ani spune că s-a adaptat deja, deşi a ajuns în Belgia de aproximativ două săptămâni.
Vladimir Screciu, unul dintre cei mai interesanţi tineri din Liga 1, a semnat în această vară cu Genk. Craiova a primti două milioane de euro în schimbul acestui transfer, dar ar putea încasa încă 500.000 de euro, în funcţie de performanţele jucătorului. Screciu spune că Belgia este un campionat în care poate creşte în continuare şi este convins că va reuşi să se impună:
”Am visat de mic să joc în Anglia, dar cred că şi Belgia e un campionat potrivit pentru mine. Da, sunt foarte mulţi tineri, aşa se va îmbunătăţi fotbalul, prin o noua generaţie. Am vorbit cu antrenorul şi mi-a zis ce vrea de la mine, asta depinde de mine, trebuie să muncesc mult, pentru că e diferenţa aia faţă de România. Dar eu sunt un băiat care munceşte, care îşi vede de treaba lui şi sunt sigur că, dacă îndeplinesc aceste doua cerinţe, o să şi joc”, a declarat Vladimir Screciu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mijlocaşul de 18 ani spune că s-a adaptat foarte uşor, deoarece la Genk sunt mulţi jucători tineri, care l-au primit foarte bine: ”M-am acomodat foarte repede, pentru că băieţii de aici sunt la fel de tineri ca mine, dar m-au primit foarte bine, asta a depins şi de mine, prin antrenamente, cum m-am comport cu ei şi m-am integrat foarte repede, nu mă aşteptam”, a mai spus Screciu.
Vladimir Screciu a făcut o scurtă declaraţie de dragoste pentru CS U Craiova, club la care a crescut: ”A fost ceva de vis pentru că mi-am dorit să joc la Craiova de mic copil, tatăl meu iubeşte craiova, familia mea iubeşte Craiova şi a fost ceva deosebit şi mi-a făcut placere să fac parte din familia aceea”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vladimir screciu, genk, cs u craiova, liga 1