Antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu, a reacţionat după remiza cu Universitatea Craiova. Chestionat pe seama revenirii sale la Rapid Bucureşti, antrenorul le-a reamintit conducătorilor din Gruia că au promisiuni faţă de el şi faţă de echipă.
Daniel Pancu, după CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 0-0, cu CFR Cluj, în etapa a opta din play-off-ul Superligii, iar Daniel Pancu a concluzionat că echipa sa a făcut cel mai bun joc dintre toate întâlnirile direct contra oltenilor.
“Jucătorii, minunaţi. În sfârşit am avut un joc în care am fost mai buni decât ei. Urmăream să-i obosim o repriză, după care să dăm drumul jocului, să-i surprindem la o fază fixă. Am înţeles că a fost un offside de patru milimetri şi nu s-a dat penalty. Se adaugă parcursului nostru fantastic, suntem aproape de cupele europene, dar nu l-am realizat. Dacă mai dura campionatul câteva etape, eram în postura de a-l câştiga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Azi, jucătorii m-au ascultat, ceea ce nu s-a întâmplat în meciurile trecute cu Craiova. Am fost mai buni azi decât ei. Nu mai suntem la mâna noastră, noi am câştigat campionatul cu intrarea în play-off, iar mai departe vedem”, a spus Daniel Pancu, după remiza din Gruia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum informaţiile despre revenirea sa la Rapid Bucureşti persistă, Daniel Pancu le-a reamintit celor de la CFR Cluj că sunt promisiuni privind condiţii mai bune pentru echipă.
“Am discutat şi cu domnul Copilu ieri. Mai departe sunt oameni care au câştigat atâtea trofee la acest club. Sunt doar mari câştiguri pentru club.
Detaliile cele mai importante şi care contează sunt legate de promisiunile mele faţă de ce se întâmplă aici, la CFR.
Atât domnul Varga, cât şi domnul preşedinte Mureşan... vorbesc de 2 milioane %. Sunt cuvintele mele, dar niciunul nu continuă în alte condiţii. Deci continuarea e în alte condiţii şi văd că niciunul dintre ei n-a spus-o. În alte condiţii înseamnă salarii la zi, o bază mai bună de pregătire şi câţiva jucători de top. Până acum nu s-a întâmplat nimic dintre aceste lucruri şi mai sunt două săptămâni şi se termină campionatul. 2 milioane % am zis că rămân, dar în alte condiţii.
Am făcut ceva ce nu cred că va mai exista în România mulţi ani de acum. Cei care mai reuşesc să mă sune. N-ar fi fost nicio problemă dacă luam o echipă de la retrogradare cu o perioadă de pregătire, dar nu. Am fost în groapa cu lei”, a adăugat antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: daniel pancu, daniel pancu rapid, cfr cluj universitatea craiova








