Antrenorul de la Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a recunoscut că echipa sa s-a adaptat circumstanţelor la meciul de la Mioveni cu FC Argeş. Portughezul a dezvăluit tactica prin care l-a învins pe Bogdan Andone.
Filipe Coelho, după FC Argeş – Universitatea Craiova 0-1, în Superliga
Universitatea Craiova a câştigat luni seară, în deplasare, cu 1-0 contra celor de la FC Argeş, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii, succes care le-a permis oltenilor să se distanţeze pe primul loc în clasament, la trei puncte de următoarea clasată.
Golul decisiv al partidei a fost înscris în minutul 10 de Samuel Teles, care a finalizat spectaculos, din voleu, după un corner executat de Mekvabishvili.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“A fost un meci bun. Am venit obosiţi, dar cu ideea de a ucide meciul din prima repriză. Am avut două, trei ocazii bune de a marca. Acest adversar are o strategie diferită faţă de ceilalţi adversari. Era important să nu jucăm mult în mijloc, că sunt puternici, iar ideea era să jucăm departe de poarta noastră, să nu riscăm şi să atacăm spaţiile. Am făcut bine în prima repriză.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În a doua repriză am suferit şi nu am controlat cele 90 de minute. Toate echipele sunt bune şi au jucători buni. Sunt fericit, dar trebuie să rămânem echilibraţi, aşa cum am rămas şi după ce am pierdut cu 4-0.
Cred că am jucat ce era necesar în acest meci, iar punctele luate sunt muncite. Avem mai multe puncte decât sezonul trecut, iar acum mai sunt 12 puncte.
(n.r. – Se apropie titlul?) Nu, acum suntem aproape de meciul cu Dinamo. Ne trebuie puncte şi, la finalul sezonului, vedem pe ce loc suntem. De când am venit aici mereu m-am gândit la meciul următor şi cred că este cel mai bine de a te concentra pe următorul adversar”, a declarat antrenorul de la Universitatea Craiova, Filipe Coelho.
Graţie acestui rezultat, formaţia pregătită de Filipe Coelho a ajuns la 42 de puncte şi ocupă prima poziţie. Universitatea Cluj se află pe locul al doilea, cu 39 de puncte, CFR Cluj este pe trei, cu 37, Dinamo ocupă locul patru, cu 34 de puncte, în timp ce Rapid şi FC Argeş încheie clasamentul play-off-ului, cu 32, respectiv 30 de puncte.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: filipe coelho, fc arges universitatea craiova








