Steven Nsimba (30 de ani), atacantul Universităţii Craiova, a oferit un răspuns neaşteptat când a fost întrebat despre un eventual transfer la FCSB.
Fotbalistul francez a intrat în direct pe TikTok alături de colegul său, Assad Al-Hamlawi, iar unul dintre urmăritori a vrut să afle dacă există şanse ca acesta să ajungă la formaţia pregătită de Elias Charalambous.
Nsimba nu a oferit un răspuns categoric, dar nici nu a închis uşa unei eventuale mutări la gruparea bucureşteană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„O să vedem. Poate că da, poate că nu”, a transmis atacantul, pe TikTok.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali a confirmat negocierile pentru Steven Nsimba
Declaraţia francezului vine după ce Gigi Becali a dezvăluit că FCSB şi Universitatea Craiova ajunseseră la o înţelegere pentru un schimb de jucători.
Roş-albaştrii erau dispuşi să-l cedeze pe Aymen Boutoutaou şi să plătească suplimentar 1,2 milioane de euro pentru a-l aduce pe Nsimba.
Tranzacţia nu s-a concretizat însă, iar patronul FCSB a susţinut că negocierile s-au blocat din cauza fratelui fotbalistului, care nu a mai răspuns propunerii.
În ultima perioadă, Nsimba şi-a pierdut locul în primul „11” al oltenilor. Atacantul nu a fost utilizat în ultimele patru partide şi nu a mai început un meci ca titular din 3 septembrie.







