Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Întrebat despre venirea lui Lucescu la Dinamo, Rednic a făcut SHOW în conferinţă: „Nea Mircea, iartă-mă, te rog!”

Întrebat despre venirea lui Lucescu la Dinamo, Rednic a făcut SHOW în conferinţă: „Nea Mircea, iartă-mă, te rog!”

Dinamo București

Comentarii

Mircea Rednic a comentat o posibilă venire a lui Mircea Lucescu la Dinamo.

Mircea Lucescu, investitor la Dinamo? Rednic a dat verdictul

UTA a bifat o nouă victorie în Superliga României, scor 1-0, cu FC Voluntari. La conferinţa de după meci, Mircea Rednic a abordat mai multe subiecte, printre care şi o posibilă venire a lui Mircea Lucescu la Dinamo. Antrenorul arădenilor nu s-a ferit să dea un verdict în această speţă. Concret, tehnicianul nu crede că Mircea Lucescu va băga bani în fotbalul românesc, deşi şi-ar dori să-l vadă investitor la clubul bucureştean.

„(n.r. Mircea Lucescu a fost prezent de două ori în cantonamentul lui Dinamo) Da, tot dă târcoale pe acolo. Nea Mircea e cu poveşti, dar hai Nea Mircea să băgăm şi mână în buzunar, o dăm doar aşa cu sănătate şi cu succese...

(n.r. Ar putea totuşi Mircea Lucescu să vină investitor la Dinamo?) Nea Mircea, iartă-mă, te rog! Dar vă spun că Nea Mircea nu bagă bani la Dinamo! Şi la Arad ştiţi câţi sunt cu vorba bună pe acolo? E plin, dar doar cu vorba”, a declarat Mircea Rednic la conferinţa de presă ulterioară meciului de la Voluntari, câştigat de UTA, scor 1-0.

„Colaborarea cu Ion Ţiriac la Dinamo? Mai faceţi stadionul împreună?” Reacţia lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu (78 de ani) a fost prezent, miercuri, la Gala Sportului Românesc şi a fost întrebat care este stadiul discuţiilor cu miliardul Ion Ţiriac, pentru revitalizarea clubului Dinamo Bucureşti.

În urmă cu câteva zile, Mircea Lucescu a recunoscut că ar fi dispus să investească la Dinamo cu o singură condiţie: să se construiască noul stadion.

De asemenea, dacă va răsări o nouă bijuterie în locul vechii arene, şi alţi oameni potenţi financiar, în frunte cu Ion Ţiriac, ar fi dispuşi să investească

Reputatul tehnician a fost chestionat pe subiectul Dinamo, la Gala Sportului Românesc, însă s-a ferit să ofere alte detalii despre intenţiile sale.

(n.r. cum rămâne colaborarea cu domnul Ţiriac, mai faceţi stadionul?) „Nu ştiu, haideţi să discutăm de altceva acum, gata, mulţumesc!”, a declarat Mircea Lucescu.

Afla mai multe despre: mircea lucescumircea rednicdinamo 

viewscnt
Articole similare