You are here:

Ioan Andone, "acid" după ce Dinamo a legat a cincea înfrângere la rând în Superliga: "Nu poţi în halul ăsta". A numit favorita la titlu

Ioan Andone, "acid" după ce Dinamo a legat a cincea înfrângere la rând în Superliga: "Nu poţi în halul ăsta". A numit favorita la titlu

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a cedat cu scorul de 0-1 în faţa celor de la Universitatea Craiova într-o partidă a etapei a 2-a din play-off.

Dinamoviştii vor intra în pauza pentru partidele echipelor naţionale după o nouă înfrângere în campionat. "Câinii roşii" nu au mai câştigat în campionat de o lună de zile, de la partida cu Unirea Slobozia de pe teren propriu.

Ioan Andone i-a criticat pe fotbaliştii lui Kopic după înfrângerea cu Universitatea Craiova şi a remarcat lipsa filozofiei la nivel de joc. Legendă a "câinilor", Andone speră ca Zeljko Kopic să beneficieze de transferuri în perioada de mercato din vară pentru a se putea bate cu "granzii" campionatului.

Ioan Andone: "Craiova este marea favorită la titlu"

"N-am văzut nicio schimbare. Joacă prea mult lateral. Nu au un vârf, nu au o combinaţie centrală. Din păcate, dacă nu duci mingi în careul advers, să creezi ocazii de gol... Nu ai cum să dai gol când pasezi lateral!

Craiova a fost mai inteligentă, cu toate că nu a jucat nici ea... A profitat de gafa care a fost în minutul 44, 45, nesincronizarea fundaşilor centrali de la Dinamo şi a înscris, dar obţine cele trei puncte.

Dificil startul. A început prost. Măcar cupe europene dacă ar reuşi. Mai este şi traseul pe Cupă, mai sunt şi meciuri din play-off, dar începutul este foarte prost.

Nu ştiu dacă e prea mare presiunea. Nu ar trebui să fie mare. Odată ce ai semnat pentru Dinamo şi eşti jucător aici trebuie să rezişti la presiune. La fel a fost şi când eram eu jucător, la fel a fost şi când am antrenat şi trebuia neapărat să câştig.

Locul doi este un eşec, dar nu poţi să începi în halul acesta de prost. Joci prea slab. E o echipă fără filozofie. Înainte arăta, mai erau ocazii. În primele 15 minute a fost bine şi apoi s-a tăiat. Kopic trebuie să rămână, dar îi mai trebuie jucători. Un antrenor e mare când are şi jucători. Craiova a câştigat astăzi şi este marea favorită la titlu", a declarat Ioan Andone, la GSP.

Afla mai multe despre: superligaioan andonedinamouniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare