You are here:

Ioan Niculae vrea să renunţe la antrenorul care le-a învins pe FCSB, CFR şi Dinamo în acest sezon. Culisele războiului intern de la Giurgiu

Ioan Niculae vrea să renunţe la antrenorul care le-a învins pe FCSB, CFR şi Dinamo în acest sezon. Culisele războiului intern de la Giurgiu

Astra Giurgiu

Comentarii

Astra Giurgiu a terminat la egalitate, 0-0, cu FC Hermannstadt şi echipa a ajuns la două meciuri fără victorie, după înfrângerea din etapa trecută cu Chindia Târgovişte, iar soarta lui Dan Alexa pare a fi pecetluită.

Ioan Niculae a fost foarte nervos la finalul meciului Astra - Hermannstadt şi a lăsat de înţeles că Dan Alexa nu va continua pe banca grupării giurgiuvene. "Luaţi-i interviu lui Alexa, că el nu ştie să facă echipa, nu eu! (n.r. - Ce v-a nemulţumit?) Totul!", a spus Niculae. Patronul Astrei vrea să scape de Dan Alexa, unul dintre antrenorii Ligii 1 care resping implicarea patronilor la echipă.

Aşa cum Gigi Becali a recunoscut că face la FCSB, Ioan Niculae s-a ferit să o spună public că face la Astra. Realitatea este că mai mulţi antrenori valoroşi au fost printre "victimele" miliardarului de la Giurgiu. Aici, pare că s-a rupt filmul prieteniei dintre Niculae şi Alexa, susţin sursele Telekom Sport.

20 de jucători noi aduşi gratis

Niculae s-a pornit împotriva antrenorului pentru care a insistat în vară să vină la Astra. Mutarea nu a fost una facilă,în condiţiile în care Alexa avea şansa să antreneze în străinătate vara trecută. Acum, se loveşte de o întorsătură teribilă de situaţie, una din ce in ce mai familiară în Liga 1.

Echipele din Liga I încasează, în fiecare sezon, milioane de euro din vânzarea drepturilor TV, însă nu e clar unde se duc banii din moment ce, cu mici excepţii, există restanţe către jucători cam la toate echipele din primul eşalon. Aşa s-a întâmplat şi la Giurgiu inclusiv anul trecut, când o parte a jucătorilor au intrat in grevă, iar preşedintele Dani Coman a fost la un pas să renunţe. O parte a jucătorilor au plecat liberi de contract profitând de restanţele financiare importante de la Astra. Printre ei, fotbalişti buni pentru Liga 1 ca Mike Cestor şi Butean (transferaţi de campioana CFR Cluj). "S-a ajuns ca până nici medicul echipei să nu mai aibă medicamente! Eu am avut probleme de mai multe ori, am fost la el şi mi-a spus: Nu te poţi antrena, nu avem medicamentaţie" a povestit Jacques Zoua, plecat şi el între timp de la Giurgiu,

500 de milioane de euro e averea lui Ioan Niculae, potrivit „Forbes“. În clasamentul celor mai bogaţi români, el ocupă locul 4

Sosit la formaţia lui Niculae, Alexa s-a văzut în postura a de nu avea cu cine lucra la antrenamente.  Faţă de sezonul trecut, gruparea giurgiuveană îi pierdea pe Bejan, Mrzljak, Butean, Roşu, Erico , Cestor, Llullaku, Moise sau Claudiu Belu.

Obligat să schimbe rapid şi din mers lotul, dar fără un buget de transferuri la dispoziţie, Alexa a apelat la piaţa de jucători liberi de contract. Aşa i-a adus la Giurgiu pe  Kitanov, Graur, Andronic, Crepulja, Graovac, Tounkara, Bruno, Dandea, Florentin Matei, Răduţ, Tamaş, Silva, Ajayi, Boboc sau mai târziu, pe Budescu şi Enache.

În total, Astra a adus în vară 20 de jucători liberi sau împrumutaţi de la alte cluburi, cum este cazul lui Gabriel Simion de la FCSB. La câteva luni distanţă, Alexa pare singurul vinovat in opinia patronului giurgiuvean pentru situaţia echipei, care ocupă totuşi locul 7 în prima ligă.

L-a transformat pe Valentin Gheorghe!

Tânărul mijlocaş al giurgiuvenilor a devenit rapid unul dintre fotbaliştii care fură privirile la meciurile Astrei.

Valentin Gheorghe a ajuns chiar în atenţia FCSB-ului şi a lui Gigi Becali, după ce în startul sezonului 2019-2020 a marcat 5 goluri în 8 meciuri. În sezonul trecut, Gheorghe marca de 2 ori în 25 de partide pentru Astra, semn că sosirea lui Alexa i-a prins bine. Cota sa de piaţă a crescut acum până la 650 de mii de euro. La finalul partidei cu Hermannstadt, el i-a luat apărarea antrenorului său: ”Eu cred că antrenorul şi-a făcut la fiecare meci treaba. Din păcate, noi jucăm, nu joacă antrenorul. Antrenorul ne motivează foarte bine, lucrăm foarte bine la antrenament. Din păcate, problema este la noi. Nu reuşim să marcăm” a subliniat tânărul fotbalist de la Astra Giurgiu.

Victorii cu FCSB, CFR Cluj şi Dinamo, remiză cu Viitorul

Acuzaţiile lui Ioan Niculae la adresa antrenorului par cu atât mai ciudate, în contextul in care formaţia giurgiuveană a reuşit meciuri foarte bune contra granzilor.

În etapa a patra, Astra câştiga în faţa vicecampioanei FCSB, scor 2-1. A urmat un succes impresionant în faţa campioanei de la CFR, scor 3-2 şi un altul, cu acelaşi scor în faţa lui Dinamo. Astra nu a pierdut nici cu Viitorul Constanţa, scor 1-1. Singurele înfrângeri ale echipei lui Alexa au fost la limită, 0-1.

La finalul partidei cu Hermannstadt, chiar tehnicianul de la Astra a recunoscut că este dispus să plece de la echipă: "Nu ştiu ce discuţii au fost, puţin m-a interesat, cu siguranţă au fost ceva discuţii. Dacă dânsul (n.r. - Ioan Niculae) doreşte să ne despărţim, fără nicio problemă", a declarat Alexa la flash interivul de după meci. Alexa nu s-ar opune despărţirii în contextul in care are se pare oferte din străinătate.

Afla mai multe despre: ioan niculaedan alexa 

viewscnt
Articole similare