Antrenorul Universităţii Cluj, Ovidiu Sabău, a anunţat că va păstra nucleul de bază al echipei şi va aduce cinci-şase jucători noi în această vară.
U Cluj a impresionat în acest sezon prin constanţa jocului şi rezultatele solide, reuşind să se califice fără emoţii în play-off. Formaţia are în componenţă numeroşi jucători cu experienţă şi familiarizaţi cu cerinţele Superligii, iar Ovidiu Sabău a reuşit să construiască un colectiv unit, competitiv şi capabil să lupte de la egal la egal cu cele mai bune echipe ale campionatului.
Sabău a anunţat că, în această vară, U Cluj va transfera cinci-şase jucători, pentru a întări lotul existent. Tehnicianul a precizat că nucleul de bază al echipei va fi păstrat, iar fotbalişti importanţi precum Dan Nistor şi Alexandru Chipciu vor continua, având contractele prelungite.
Totodată, tehnicianul a subliniat că obiectivul este aducerea unor jucători cu potenţial, preferabil cunoscuţi deja de staff, în condiţiile în care clubul nu plăteşte sume de transfer.
Sabău pregăteşte schimbări la U Cluj şi anunţă că va aduce jucători noi
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. Dintre jucătorii experimentaţi, Dan Nistor, Chipciu, care sunt piese de bază?)
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ei rămân, nu se pune problema! Sunt jucători sub contract, li s-au prelungit contractele.
Avem nevoie de jucători cu potenţial. Am vrea, dacă se poate, jucători pe care îi cunoaştem. Sumele de transfer sunt aproape inexistente la noi, nu plătim bani pe transferuri. Salariile sunt la un nivel bun, între primele 7-8 echipe, important este că există stabilitate.
Asta este realitatea, iar eu, ca antrenor, trebuie să accept o astfel de situaţie şi să mă descurc cu ce mi se pune la dispoziţie. Trebuie să fim foarte atenţi la transferuri, fiindcă anul acesta, din păcate, am făcut şi multe greşeli. Sperăm să fi învăţat, să avem mai multă experienţă şi să facem mai puţine greşeli", a spus Sabău, pentru GSP.
Afla mai multe despre: u cluj, sabău, transferuri