U Cluj a întâlnit-o pe Dinamo în Superliga şi a pierdut la limită, iar concluziile meciului au fost trase la Bucureşti.
”Şedinţă mai bărbătească” în vestiarul Universităţii după înfrângerea cu Dinamo
Dinamo a învins-o în deplasare pe U Cluj, scor 1-0, în etapa cu numărul şapte din Superliga României. Unicul gol al meciului a fost marcat de rezerva Alex Pop, în minutul 89.
Dan Nistor a ”dat din casă” după înfrângerea cu Dinamo şi a mărturisit că Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani) a ţinut o şedinţă mai dură în vestiarul din Ardeal fiind nemulţumit de prestaţia jucătorilor săi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Un egal ar fi fost echitabil. Trebuie sa fim mult mai atenţi. Cred că la posesie a fost Dinamo peste. Am făcut total ce nu trebuia să facem, am jucat mingi lungi. Din păcate, am revenit acasă şi nu am putut să facem fanii fericiţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E foarte greu să ne menţinem, au plecat foarte mulţi jucători. Nu avem bagheta magică, lucrurile se fac în timp. A avut Mister (n.r. antrenorul Ioan Ovidiu Sabău) o şedinţă mai bărbătească cu noi. (n.r. vor fi mai multe echipe care se vor lupta la play-off?) 100%”, a spus Nistor, după meci.
În urma acestui rezultat, Dinamo a acumulat 12 puncte şi ocupă locul 5 în clasament, în timp ce U Cluj este pe 8, cu 9 puncte.
Echipele care au evoluat:
- U CLUJ: I. Chirilă – Mikanovic, D. Codrea, Artean, Chipciu – G. Simion (Macalou 46), Bic – Murgia (Capradossi 46), D. Nistor, A. Gheorghiţă (Miguel Silva 46) – Lukic. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
- DINAMO: Epassy – Ikoko (Sivis 59), K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Kyriakou, Gnahore, C. Cîrjan – D. Armstrong (Al. Pop 77), Karamoko, Al. Musi (Caragea 67). ANTRENOR: Zeljko Kopic
Afla mai multe despre: ioan ovidiu sabau, u cluj, dinamo