You are here:

Ion Marin, anunţ important înainte de meciul cu Muntenegru: ”Profit de ocazie să fac din nou un apel”

Ion Marin, anunţ important înainte de meciul cu Muntenegru: ”Profit de ocazie să fac din nou un apel”

Echipa națională

Comentarii

România U19 debutează la EURO U19 2025, vineri 13 iunie 2025, de la ora 21:00, într-un meci cu Muntenegru.

Ion Marin, înainte de România U19 - Muntenegru U19

România U19 a fost repartizată în Grupa A, alături de Spania (campioana en-titre), Danemarca şi Muntenegru. Meciurile tricolorilor vor putea fi urmărite pe Pro Arena.

Primul meci va avea loc cu Muntenegru, vineri, de la ora 21:00.

Selecţionerul Ion Marin a vorbit, într-o conferinţă de presă, despre importanţa primul meci de la EURO şi a chemat suporterii naţionalei alături de tricolori.

"Consider că băieţii sunt pregătiţi. Ei îşi doresc foarte mult să iasă din grupe şi să joace o semifinală. Lucrul acesta este până la urmă ceva care se poate atinge, pentru că ei mi-au dat speranţe foarte mari în ultimul an prin evoluţiile lor. Suntem pregătiţi şi vrem să arătăm la Campionatul European că România are viitor. Avem jucători buni şi spun eu că vor face paşi înainte către echipele U21 şi prima reprezentativă.

Sperăm că vom fi inspiraţi şi că vom alege tactica cea mai bună în funcţie de adversarul pe care îl vom întâlni. Prea multe goluri nu cred că o să vedem la acest turneu final, dar meciurile cu siguranţă vor fi disputate. Eu sper să producem un fotbal bun, să ne ridicăm la un nivel bun şi rezultatul să fie o consecinţă a jocului. Jucăm bine, poate câştigăm, nu jucăm bine, atunci sunt alte probleme.

Profit de ocazie să fac din nou un apel către liderii galeriilor din Capitală, care sunt foarte bine organizaţi, să vină la meciurile acestei naţionale să îi susţină pe aceşti băieţi care reprezintă viitorul României. În mod sigur aceşti copii au nevoie de încurajarea suporterilor. Pentru ei ar însemna foarte, foarte mult. Îi asigur pe suporteri că jucătorii vor da totul pe teren pentru a arăta respectul lor faţă de public", a precizat Ion Marin.

Lotul final pentru UEFA EURO U19 2025:

Portari: Mate Simon (FK Csikszereda), Rafael Munteanu* (Câmpulung Muscel / Farul Constanţa);

Fundaşi: Alin Chinteş* (Unirea Ungheni / Universitatea Cluj), Ionuţ Cercel (FCSB), Emanuel Marincău (Mainz 05 / Germania), Darius Fălcuşan (Empoli FC / Italia), Raul Mariţa (Greuther Furth / Germania), Răzvan Călugăr* (Unirea Alba Iulia / AFC Hermannstadt), Matei Marin (Steaua Bucureşti), Mario Bărăitaru (CSM Slatina);

Mijlocaşi: Ianis Târbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guţea (FC Voluntari), Luca Szimionaş (Hellas Verona / Italia), David Matei** (Steaua Bucureşti / Universitatea Craiova), David Păcuraru* (Steaua Bucureşti / Farul Constanţa), Luca Băsceanu (Farul Constanţa);

Atacanţi: Jason Vescan-Kodor (Lecce / Italia), Vlad Dănciuţiu (Austin FC II / SUA), David Barbu (Universitatea Craiova), Ioan Vermeşan (Hellas Verona / Italia).

Afla mai multe despre: ion marinromânia u19tricolori 

viewscnt
Articole similare