Clubul UTA a ajuns în cursul acestei după-amieze la un acord cu antrenorul Ionuţ Badea pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei. Contractul este semnat pe perioada campionatului în curs, cu posibilitate de prelungire în vară, din partea clubului.
Ionuţ Badea vrea să o ducă pe UTA Arad în play-off! ”Îmi propun obiective mari”
Badea a fost prezentat oficial la UTA Arad şi a vorbit despre acest moment din cariera sa.
"Pentru mine este onorant să fac parte din familia clubului UTA. Am ales să vin la acest club pentru că există un capital aici, şi mă refer la capitalul uman, la energia suporterilor. Sunt convins că acest final de campionat regulat şi play-off-ul sau play-out-ul va fi unul în care o să pot consolida principiile cu care vreau să vin, atât cele defensivei, cât şi cele ofensive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu primul lucru pe care l-am făcut a fost să cer un bonus pentru calificarea în play-off. Sunt un antrenor care îşi doreşte performanţa... Iar atâta vreme cât şansele sunt matematice, nu există cedare. Tenacitatea face parte din angrenajul oricărui antrenor care vrea să reuşească. Ideea este că atunci când îţi propui obiective mai mari s-ar putea să ai şanse să le atingi. Dar dacă nu îţi propui, atunci nu ai cum să le atingi", a afirmat el.
UTA Arad este pe locul 10, cu 28 de puncte.
Ionuţ Badea a vorbit şi despre problemele întâmpinate la fostele formaţii.
"De obicei cluburile te caută când nu le este bine. Când lucrurile funcţionează, nu schimbă nimeni. În cariera mea am preluat destul de multe echipe cu probleme. De la Internaţional Curtea de Argeş, care se afla la retrogradare, la Universitatea Cluj, care era mai aproape de retrogradare şi am dus-o pe locul 8, FC Braşov la fel... La Chiajna au zis că sunt nebun că mă duc pentru opt etape ca să o salvez... Şi ne-am salvat cu două etape înainte de final.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La Astra m-a atras foarte tare ideea de a câştiga un trofeu, mă refer la Cupa României. Nu am reuşit salvarea de la retrogradare în cele două meciuri, dar faptul că am jucat finala Cupei României şi în minutul lui 105 conduceam Universitatea Craiova ar fi putut fi un punct pozitiv şi pentru cariera mea şi pentru Astra. Din păcate nu a fost să fie", a completat acesta.
Ionuţ Badea a fost un jucător important pentru fotbalul românesc, adunând 275 de partide în tricoul unor echipe importante precum Dinamo, FC Argeş, FC Vaslui sau Oţelul Galaţi. Şi-a început cariera de antrenor la FC Argeş, echipă pe care a condus-o în două mandate, dar a mai antrenat şi la Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj, FC Braşov, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna şi Astra Giurgiu. A fost de asemenea şi antrenor secund al echipei naţionale, în perioada 2014-2017.
Afla mai multe despre: uta arad, ionut badea