Unirea Slobozia s-a salvat de la retrogradare după barajul cu FC Voluntari, câştigat 4-3 la loviturile de departajare.
Panţîru, prima reacţie după ce Voluntari a pierdut cu Slobozia
Echipa Unirea Slobozia a învins luni seara, pe teren propriu, scor 4-3, după lovituri de departajare, formaţia divizonară secundă FC Voluntari, şi îşi păstrează locul în Superligă. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 1-0 pentru Slobozia.
Ratările lui Ionuţ Panţîru şi Nicolae Carnat au cântărit, ieri, greu. Jucătorul a ratat primul penalty pentru Voluntari şi a ieşit public pentru a-şi face ”mea culpa”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Panţîru, fundaşul stânga de la FC Voluntari, şi-a prezentat scuzele după meci într-o postare pe Instagram.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Oameni buni, îmi pare sincer rău că am ratat şi că din vina mea mai stăm un an la Liga 2. Poate dacă dădeam eu gol era alta situaţia. Îmi cer mii de scuze tuturor fanilor FC Voluntari şi vă rog să mă iertaţi! Consider că la experienţa mea nu trebuia să ratez", a scris Panţîru.
Rezumat Slobozia - Voluntari
La Clinceni, în manşa secundă a barajului de promovare/menţinere, oaspeţii de la FC Voluntari au cerut penalti în minutul 27, la o minge care l-a lovit în mână pe Dinu, însă arbitrul nu a acordat nimic. Minutul 41 a adus golul marcat de Arabuli pentru gazde. Arbitrul de tuşă a anulat reuşita pentru o poziţie de ofsaid inexistentă, a intervenit VAR-ul şi, după patru minute, centralul Horaţiu Feşnic a validat golul. Replica ilfovenilor a venit repede, în minutul 45+2, când Popadiuc a şutat puternic, de la 20 de metri, iar portarul Krell a respins.
Elevii lui Mihalcea au mai încercat poarta ilfovenilor în minutul 64, dar Chioveanu a respins în corner şutul bun al georgianului Arabuli. În minutul 89 oaspeţii au ratat o mare ocazie de gol, Krell intervenind foarte bine la şutul lui Onişa şi apoi la Dumiter. Chioveanu i-a închis unghiul lui Arabuli, în minutul 90 şi, cu 2-2 scor la general, partida de la Clinceni a intrat în cele două reprize regulamentare de prelungiri. Scorul de pe tabelă nu s-a schimbat însă, chiar dacă Krell a intervenit bine la şutul lui Guţea, din minutul 116, iar meciul a fost decis la lovituri de departajare.
Dumiter a transformat pentru Voluntari, portarul Chioveanu a scos cu piciorul şutul slab al lui Vojtus, iar Panţîru a trimis pe lângă poartă ratând majorarea diferenţei. Arabuli a egalat pentru Slobozia, apoi portarul ialomiţenilor, Stefan Krell a scos şutul puternic al lui Carnat. Perianu a făcut 2-1 pentru gazde, iar Crişan a egalat pentru Voluntari, 2-2. Bărbuţ a readus gazdele în avantaj, dar Guţea a egalat, apoi căpitanul Toma a marcat golul izbăvitor pentru Unirea Slobozia, care s-a impus cu 4-3 şi a rămas în Superligă, după ce a câştigat barajul.
Afla mai multe despre: ionuţ panţîru, unirea slobozia, voluntari