Ionuţ Radu a revenit la naţională după accidentare, iar verdictul medicilor înaintea meciului cu Turcia rămâne decisiv pentru titularizare.
Ionuţ Radu s-a accidentat la Celta Vigo, în timpul meciului pierdut cu Deportivo Alavés, scor 3-4, în La Liga. Portarul român a acuzat probleme în minutul 60, după ce a ieşit să prindă o minge la o centrare. A primit îngrijiri medicale, a revenit pe teren şi a dus partida până la final, însă la final a părăsit gazonul cu ajutorul colegilor şi al membrilor staffului tehnic.
Iniţial, s-a crezut că ar fi suferit o leziune musculară la gamba dreaptă, motiv pentru care a devenit indisponibil pentru naţionala României în vederea duelului cu Turcia din preliminariile Cupei Mondiale. În locul său, selecţionerul Mircea Lucescu l-a convocat pe Laurenţiu Popescu, de la Universitatea Craiova.
Situaţia a luat însă o turnură neaşteptată. RMN-ul efectuat în Spania nu a indicat nicio problemă medicală, nici măcar o întindere musculară, iar Ionuţ Radu s-a prezentat la acţiunea echipei naţionale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Portarul a fost preluat de la aeroport de stafful reprezentativei şi va fi evaluat de medici pentru a se stabili dacă poate evolua în partida cu Turcia. Radu are la dispoziţie foarte puţin timp pentru a demonstra că este apt de joc, în condiţiile în care echipa naţională va pleca mâine la Istanbul, pentru meciul programat joi, de la ora 19:00, în direct pe Prima TV.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Mă grăbesc să ajung la Mogoşoaia. (Cum este?) Bine, bine, foarte bine. (Cum e cu piciorul?) Bine, vedem acum. Sunt pregătit", a spus Ionuţ Radu.
Afla mai multe despre: echipa naţională, ionuţ radu, turcia, cupa mondială, celta vigo








