Irina Begu, locul 63 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30.
Românca a fost aproape să fie descalificată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, din cauza unui incident pe care l-a provocat.
La scorul de 7-6 (3), 3-6, 2-0, 15-0 pentru Alexandrova, pe serviciul acesteia, Irina Begu s-a îndreptat spre marginea terenului să-şi schimbe racheta.
Însă ea a aruncat de la câţiva metri racheta, care a lovit scaunul de odihnă şi a ricoşat în tribună, lovind un copil, aflat pe primul rând.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gestul nu a fost unul violent, mai degrabă unul de lehamite, iar Irina i-a cerut imediat scuze copilului. Cu toate acestea, arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului.
Acesta a decis ca meciul să continue, după care Alexandrova a discutat şi ea cu spervizorul, părând că e nemulţumită de faptul că românca nu a fost descalificată.
Irina a primit un avertisment şi partida s-a reluat după o pauză de câteva minute.
În ciuda acestui incident, jucătoarea română a putut să revină de două ori în decisiv, de la 0-2 şi 2-4, impunându-se după două ore şi 35 de minute.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Imediat ce a terminat jocul, învingătoarea s-a dus la copilul pe care l-a lovit şi a făcut o fotografie cu el.
Begu va evolua în turul al treilea cu Leolia Jeanjean, locul 227 WTA, beneficiară a unui wild card, care a eliminat-o pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 8 WTA.
Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 125.800 de euro şi cu 130 de puncte WTA.
Cea mai bună performanţă a Irinei la RG este calificarea în optimi, în 2016.
Irina-Camelia Begu just bounced her racket into the crowd, supervisor has been called. pic.twitter.com/EiIBNDAH2I
— Damian Kust (@damiankust) May 26, 2022
Afla mai multe despre: irina begu