Mircea Lucescu a amintit, într-o notă ironică, de incidentul petrecut la meciul cu Kosovo, înainte de a discuta despre posibila reîntâlnire.
Lucescu readuce în discuţie episodul tensionat cu Kosovo
Naţionala României se pregăteşte pentru un examen extrem de dificil în semifinala barajului de calificare la Mondialul 2026, unde o aşteaptă Turcia — una dintre reprezentativele cu cea mai rapidă ascensiune din ultimii ani, condusă de italianul Vincenzo Montella.
La 80 de ani, Mircea Lucescu a participat joi la evenimentul tragerii la sorţi de la Zurich, unde a avut prilejul să se revadă cu selecţionerul reprezentativei Kosovo, germanul Franco Foda, în vârstă de 59 de ani. Selecţionerul României a dezvăluit ce discuţie a avut cu Foda, după evenimentul din Elveţia.
”Foda mi-a urat succes şi mi-a zis că ar vrea să ne calificăm şi să jucăm în finală cu ei, cu Kosovo. I-am zis chiar aşa: `sper ca de data aceasta să jucaţi până la final!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sau aveţi de gând să ieşiţi iarăşi de pe teren?`. Nu mi-a zis nimic, doar s-a amuzat”, a declarat Lucescu potrivit golazo.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În comentariile sale, Mircea Lucescu a făcut trimitere la episodul tensionat din partida România – Kosovo, disputată în noiembrie 2024 pe Arena Naţională, când jocul a fost oprit definitiv după ce oaspeţii au părăsit terenul în urma scandărilor din tribune. Deşi scorul era 0-0, refuzul kosovarilor de a continua meciul a dus ulterior la decizia TAS, care a confirmat victoria României cu 3-0 la "masa verde” şi sancţiunile financiare aplicate FRF.
Reamintind acea situaţie, Lucescu a fost ironic în discuţia cu Franco Foda, subliniind că incidentul rămas în memoria tuturor continuă să planeze asupra unei eventuale reîntâlniri, mai ales acum, când un nou duel ar putea avea ca miză chiar calificarea la Cupa Mondială.
- Citește și
- OFICIAL | Andrei Raţiu a semnat! Decizie importantă după meciurile de la naţională
- Toto Wolff a vândut 15% din acţiunile sale la Mercedes şi va încasa aproape 260 de milioane de euro
- Gigi Becali s-a operat la coloana cervicală! Cum se simte patronul FCSB, după intervenţia chirurgicală
- LIVE VIDEO | Csikszereda - Unirea Slobozia, ACUM, pe OrangeSport.ro. Superliga revine! A început partida
- Veste bună pentru Juventus! C.A. al ”Bătrânei Doamne” a aprobat o majorare de capital de 10%
- MLS ia pauză pentru Cupa Mondială! Programul din 2026
- Gheorghe Hagi anunţă revenirea în antrenorat: ”Cu siguranţă!” Care este acum prioritatea ‘Regelui’ la Farul
- BREAKING | Bombazo! FC Barcelona "sparge banca" pentru înlocuitorul lui Lewandowski: 65.000.000€!
Afla mai multe despre: echipa naţională, românia, kosovo, franco foda








