Isabelle Gullden, una dintre cele mai bune jucătoare de la CSM Bucureşti, ar putea pleca în vară. Suedeza în vârstă de 28 de ani are ofertă de la Brest şi sunt şanse mari să o accepte.
Isabelle Gullden a semnat în 2015 cu CSM Bucureşti şi s-a dovedit a fi un transfer foarte inspirat. Gullden a devenit printre cele mai bune jucătoare de la CSM, club alături de care a reuşit să câştige Liga Campionilor încă din primul sezon. Evoluţiile bune au continuat şi în 2016, astfel că a obţinut de la CSM Bucureşti o prelungire de contract, până în 2018, în condiţii financiare mult mai avantajoase.
Însă internaţionala suedeză şi-ar putea încheia la finalul sezonului aventura la CSM Bucureşti. Gullden a primit o ofertă mai bună financiar de la Brest şi sunt şanse mari să plece. Întrebată despre această variantă, vedeta lui CSM Bucureşti a evitat să ofere prea multe detalii.
”Contractul îmi permite să plec după acest sezon, încă nu ştiu ce voi face. Dar eu nu mă concentrez pe asta, ci pe meciurile care urmează. Fie că voi pleca sau nu, vreau să fac o treabă foarte bună aici, în Final Four şi peste tot. Visez întotdeauna la câştigarea Champions League, e mereu un obiectiv, dar trebuie să ne concentrăm în principal pe calificarea în Final Four, apoi vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Isabelle Gullden la microfonul Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: isabelle gullden, csm bucuresti, brest