Cluburi din România stau la pândă, pentru a-l aduce pe Constantin Budescu (32 de ani). Petrolul Ploieşti, primul club din cariera fotbalistului, s-a arătat interesat să-l aducă, iar acum Hermannstadt şi-a manifestat dorinţa de a-l avea în lot, prin vocea preşedintelui Dani Coman.
Constantin Budescu, la Hermannstadt? "Patronii îi plătesc salariul"
Deşi finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a anunţat că nu renunţă la Constantin Budescu în acest moment, omul de afaceri "l-a zdruncinat", în urmă cu câteva săptămâni, din cauza execuţiilor care nu au fost pe placul său. Totuşi, managerul general Mihai Stoica a insistat că Budescu are o relaţie specială cu cei de la FCSB.
În vară, Gigi Becali nu a exclus posibilitatea de a se despărţi de "magicianul" de la mijlocul terenului, pentru a mai reduce din bugetul salarial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Hermannstadt e clubul care s-a arătat interesat pentru a-l aduce pe Constantin Budescu. Sibienii au şanse mari de a promova în Liga 1, după retrogradarea din sezonul trecut, şi caută jucători cu care să se întărească.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Preşedintele lui Hermannstadt, Dani Coman, a recunoscut că patronii i-ar putea plăti salariul, chiar şi cu bugetul făcut pentru Liga 2.
„(n.r. dacă Hermannstadt l-ar vrea pe Budescu odată cu promovarea în Liga 1) Hermannstadt ar putea să şi-l permită pe Budescu şi în Liga a 2-a. La cum îi cunosc eu pe patronii de aici, ar putea să îi plătească salariul lui Budescu şi acum", a declarat Dani Coman pentru Realitatea Sportivă.
Singurul impediment ar putea fi dorinţa mijlocaşului de la FCSB de a ajunge în Liga 2.
"Problema este dacă ar veni jucătorul la noi. Eu cred că nu. Budescu nu va duce lipsă de oferte până se va lăsa de fotbal, asta e clar!”, a adăugat Dani Coman.
Constantin Budescu nu a mai avut acelaşi randament la FCSB ca în trecut. El a jucat considerabil mai puţin, atât cu Edward Iordănescu, dar şi cu Toni Petrea, şi a strâns doar nouă meciuri, un gol şi o pasă de gol.
Iar mingea e în terenul lui Constantin Budescu, în privinţa relaţiei cu FCSB. Pentru Telekom Sport, Mihai Stoica a recunoscut că Gigi Becali nu-l poate da afară, dar fotbalistul poate pleca oricând doreşte.
- Citește și
- 4 fotbalişti importanţi, OUT de la Barcelona. Xavi taie în carne vie după ce catalanii au ajuns în Europa League
- "Eu am spus de ei, singurii care au demonstrat!". Reacţia lui Gigi Becali despre posibilitatea ca Mutu să fie noul selecţioner
- VIDEO | Olanda - România 31-30, la Campionatul Mondial de Handbal 2021. Înfrângere pentru tricolore la primul meci în grupa principală. Clasamentul
Afla mai multe despre: constantin budescu, fcsb, hermannstadt, constantin budescu transfer fcsb