Islanda şi România se vor întâlni în semifinalele play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor. Meciul va avea loc pe 26 martie 2020. După tragerea la sorţi de vineri, reacţiile nu au întârziat să apară din tabăra islandeză.
"Sunt o echipă în ascensiune, s-a schimbat generaţia. Echipa lor sub 21 de ani a ajuns până în semifinale la Campionatul European şi au învins Anglia şi Croaţia. Am fost la turneu, i-am văzut şi m-au impresionat", a declarat Freyr Alexandersson, antrenorul secund al naţionalei, pentru publicaţia islandeză Visir.
"Nu ne este frică deloc şi deja ne pregătim, vom colabora cu prietenii noştri din Norvegia şi Suedia. Vom primi rapoartele lor", a mai adăugat Freyr. Echipa naţională a Norvegiei, care a terminat la egalitate ambele meciuri cu România din preliminariile Campionatului European, 2-2 şi 1-1, este antrenată de Lars Lagerback, care a fost timp de cinci ani selecţionerul Islandei.
CINE VA FI URMĂTORUL SELECŢIONER ÎN OPINIA ISLANDEZILOR
La urechile islandezilor a ajuns şi informaţia că România nu are selecţioner. De altfel, tot secundul Alexandersson îi vede favoriţi pe Gică Hagi şi Dan Petrescu pentru postul de selecţioner al României: "Sunt fără antrenor şi sunt în discuţii cu Gheorghe Hagi şi Dan Petrescu. Acest lucru poate fi şi un plus, dar şi un minus. Este cert că ne complică nouă pregătirea".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: islanda - romania