You are here:

Se pregăteşte revenirea în Europa! Coman, pe radarul cluburilor din Serie A

Se pregăteşte revenirea în Europa! Coman, pe radarul cluburilor din Serie A

Echipa națională

Comentarii

Florinel Coman a fost unul dintre remarcaţii României în victoria cu 2-1 în faţa Ţării Galilor, dar situaţia sa de la Al-Gharafa rămâne incertă.

Florinel Coman, în vârstă de 28 de ani, a fost unul dintre marcatorii României în amicalul câştigat cu Ţara Galilor, scor 2-1, disputat sâmbătă seara în Ghencea. Evoluţia sa vine într-un moment în care viitorul său la Al-Gharafa devine tot mai incert.

Fotbalistul român a avut o prezenţă limitată în Qatar şi ia serios în calcul o schimbare în această vară. După partida de pe stadionul Steaua, Coman a transmis că îşi doreşte un club unde să primească mai multe minute şi să îşi relanseze cariera în Europa.

Situaţia sa a atras deja interes din Serie A. Potrivit GSP, mai multe cluburi italiene au primit propunerea de a-l transfera, printre care Monza şi Lecce. Palermo figurează, de asemenea, pe lista posibililor destinatari, iar discuţiile pot ajunge şi la alte echipe din primele două ligi italiene.

Şi Gică Hagi a avut un mesaj clar pentru internaţionalul român după meciul cu Ţara Galilor. Tehnicianul l-a sfătuit să aleagă un campionat în care să joace constant şi să îşi găsească un antrenor care să îi ofere continuitate.

”Nu e încă 100%, dar a arătat mai bine decât în meciul cu Georgia, a făcut mai multe antrenamente şi l-am simţit că e mai bine. Trebuie să-şi găsească echipă şi să joace, să găsească un antrenor care să îl iubească, o echipă care îl vrea. 

Un jucător are nevoie de o echipă. Dacă nu ai echipă, nu poţi să joci singur. Trebuie să-şi găsească un antrenor care să-l placă şi să ştie ce potenţial are. Sper să găsească.

Am stat şi de vorbă cu el. I-am zis că e fundamental pentru el, pentru că e un jucător important al echipei naţionale, cu un anumit talent şi e păcat să ne pierdem aşa uşor jucătorii”, a declarat Hagi, la conferinţa de presă de după amicalul din Ghencea.

Afla mai multe despre: echipa naţionalăhagiflorinel comanserie aitalia 

viewscnt
Articole similare