Răzvan Marin a fost unul dintre jucătorii lăudaţi după meciul dintre Cagliari - Inter, scor 0-1, din Serie A.
Echipa sa a pierdut la limită duelul cu Inter, dar Răzvan Marin s-a remarcat datorită evoluţiei de pe teren.
Italienii au avut doar cuvinte de laudă la adresa mijlocaşului român.
„Răzvan Marin a făcut legea la mijlocul terenului, a schimbat mereu poziţia cu Nainggolan la turnul de control. A făcut şi munca de jos, dar prezenţa sa în centrul terenului a fost esenţială”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com.
Inter are 11 victorii la rând în Serie A.
Marin se simte bine la Cagliari
Răzvan Marin joacă la Cagliari şi Serie A şi trage tare pentru a-şi salva echipa de la retrogradare. Internaţionalul român a anunţat, recent, că se simte foarte bine la echipa sardă.
„Situaţia nu este foarte fericită, avem nevoie de o victorie pentru a redobândi încredere. Este dificil de spus de ce ne aflăm în această situaţie, personalul este de nivel înalt şi avem jucători foarte puternici. Nimeni nu s-ar fi putut gândi că vom ajunge atât de jos.
Acum trebuie să dăm tot ce avea mai bun în aceste ultime etape, este obligatoriu să obţinem puncte împotriva tuturor. Mă simt legat de aceste culori, reprezentăm o insulă: suntem implicaţi în asta, mă simt bine în acest mediu şi îmi place, chiar dacă lockdown-ul (n.red. – carantinarea) nu ne permite să ieşim afară, mă gândesc doar la fotbal”, a declarat Răzvan Marin pentru Corriere dello Sport.
12 milioane de euro este cota de piaţă a lui Marin, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com
Cagliari este pe locul 18 în Serie A, cu 22 de puncte. Pe ultimul loc este Crotone, formaţia lui Denis Drăguş, cu 15 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cagliari, razvan marin, inter