Dennis Man (23 de ani), cel mai scump transfer făcut vreodată de Parma, şi-a pierdut locul de titular în echipa italiană.
Italienii au dezvăluit planul lui Giovanni Becali: "Forţează plecarea lui Dennis Man"
În ultimele meciuri, Dennis Man a fost lăsat pe banca de rezerve la Parma, după ce a mai lipsit o perioadă fiindcă a avut COVID-19. Fotbalistul cumpărat de la FCSB nu s-a ridicat la nivelul pretenţiilor în Serie B şi l-a supărat pe antrenorul Enzo Maresca.
Jurnalistul italian Nicolo Schira susţine că agentul Giovanni Becali încearcă să-i convingă pe cei de la Parma să renunţe la Man:
"Giovanni Becali forţează plecarea lui Dennis Man la Galatasaray. Antrenorul Terim este îndrăgostit de el şi are o relaţie bună cu agentul Becali, doar că Parma vrea să-l vândă definitiv. Italienii nu se gândesc la un eventual împrumut, vor un transfer definitiv", a scris Nicolo Schira, pe Twitter.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dennis Man a strâns 483 de minute în şapte meciuri din toate competiţiile acestui sezon la Parma, timp în care a marcat de două ori.
- 11 milioane de euro a plătit Parma pentru transferul lui Dennis Man de la FCSB, la începutul lui 2021
Explicaţia antrenorului! De ce nu joacă Man
Enzo Maresca, a explicat de ce fotbalistul de 23 de ani nu figurează deocamdată în planurile sale.
”E clar că Dennis Man nu e fericit pentru că nu joacă din primul minut. Dar există mereu două opţiuni: ori îi demonstrezi antrenorului că are dreptate cu felul în care te comporţi, ori îl pui în dificultate!
Totul depinde de el, eu am luat nişte decizii, iar alegerile mele mi-au dat dreptate pe teren. Dar asta nu înseamnă că voi lua mereu aceleaşi decizii. Eu sunt aici pentru a găsi soluţii şi pentru a obţine maximum”, a declarat Maresca.
Anamaria Prodan i-a făcut reclamă unui fotbalist de la FCSB: ”E mai bun decât Dennis Man”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dennis man, parma, galatasaray