You are here:

Italienii i-au făcut pe plac lui Dennis Man! Bonusurile şi clauza de reziliere din contract au fost stabilite

Italienii i-au făcut pe plac lui Dennis Man! Bonusurile şi clauza de reziliere din contract au fost stabilite
Comentarii

Dennis Man (25 de ani) s-a întors la Parma, echipă cu care a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului şi care ar urma să fie valabil până în anul 2028.

Man semnează prelungirea cu Parma

Dennis Man (25 de ani) a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu Parma. Jurnaliştii italienii au publicat ultimele informaţii. 

"Mult aşteptata revenire a lui Dennis Man la Parma s-a produs. Fotbalistul român mai are contract un an şi încă nu a prelungit. Conform unor surse apropiate clubului, după negocieri lungi şi epuizante, cele două părţi au ajuns la un acord. Marele merit l-a avut directorul sportiv Roel Vaeyens, care a mers după jucător în Germania, la EURO. 

Este vorba despre un salariu de două milioane de euro pe an şi un contract până în 2027, cu opţiune de prelungire pe încă un an. În momentul revenirii din vacanţă, toată lumea aştepta un anunţ imediat. În schimb, a trecut aproape o săptămână şi Man încă nu şi-a prelungit contractul.

Părţile au pus la punct şi ultimele detalii, după încă o întâlnire care a avut loc recent şi în urma căreia s-a căzut de acord asupra bonusurilor şi clauzei de reziliere. Este această săptămâna anunţului oficial? Probabil că da. Fanii aşteaptă anunţul de câteva săptămâni, iar zilele următoare ar putea fi decisive.", scrie tuttomercatoweb.com.

Dennis Man s-a transferat la Parma pentru 11 milioane de euro de la FCSB în 2011. El s-a impus abia în ultimul sezon, în care a dat 11 goluri şi 6 pase decisive. Parma a fost pe cale să-l vândă în această vară pentru 15 milioane de euro.

FCSB (septembire 2016 - ianuarie 2012) şi UTA Arad (iulie 2014 - septembrie 2016) sunt celelalte două cluburi la care Dennis Man a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice.

Afla mai multe despre: dennis manparmatransfer 

viewscnt
Articole similare