Dennis Man (22 de ani) a fost prezent la o conferinţă de presă susţinută de Parma, noua sa echipă. Internaţionalul român nu a fost singur, alături de el au fost şi celelalte două noi achiziţii: Zagaritis şi Joshua Zirkze.
„Cei 3 jucători au demonstrat dorinţa de a ajuta Parma să iasă din zona nisipurilor mişcătoare. Iar toţi îşi pun mari speranţe în românul Man în special, asta şi pentru că s-a plătit o sumă considerabilă pentru el. Nu trebuie să-l împovărăm cu prea multe responsabilităţi, suntem conştienţi de diferenţa dintre campionatul României şi cel al Italiei, dar are potenţialul de a se impune. Zirkzee şi Zagaritis arată bine, dar spre deosebire de Man vor avea mai puţine şanse să joace din primul minut (în special grecul), dar par nerăbdători să-şi demonstreze valoarea”, au scris cei de la parmalive.com.
CE A SPUS DENNIS MAN LA PREZENTAREA OFICIALĂ
Dennis Man s-a transferat de la FCSB la Parma pe suma de 13 milioane de euro. Mijlocaşul român a fost prezentat oficial şi a mărturisit: „Am văzut care sunt diferenţele dintre Seria A şi Liga 1, sunt două campionate complet diferite. Am înţeles repede asta, dar încerc să mă acomodez ca să intru pe teren şi să-mi demonstrez calităţile. Sunt câteva zile de când am venit aici, încerc să intru în ritmul echipei, nu ştiu dacă voi juca şi în meciul următor. ”Sunt conştient de ceea ce înseamnă să joc în Serie A, coechipierii de la Parma m-au primit foarte bine, sunt gata să dau tot ce-i mai bun şi să ajut echipa. Sunt un jucător tehnic, am o viziune de joc foarte bună, mă adaptez repede situaţiilor din meci, cred că sunt şi rapid”.
Man a devenit cel mai scump jucător care a fost transferat vreodată în Liga I.
MAN, ÎN TOPUL CELOR MAI SCUMPI FOTBALIŞTI PLECAŢI ÎN STRĂINĂTATE
Becali, cu transferul lui Man, a spulberat recordul bifat de Anamaria Prodan, cu Nicolae Stanciu, care a fost vândut pe zece milioane de euro la Anderlecht.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Dennis Man (de la FCSB la Parma, în 2021): 13 milioane de euro
- Nicolae Stanciu (de la Steaua la Anderlecht, în 2016): 10 milioane euro
- Vlad Chiricheş (de la Steaua la Tottenham, în 2013): 9,5 milioane euro
- Valentin Mihăilă (de la Craiova la Parma, în 2020): 8,5 milioane de euro
- Alexandru Mitriţă (de la Craiova la New York City, în 2018): 8 milioane de euro
- Florin Gardoş (de la Steaua la Southampton, în 2014): 6,8 milioane de euro
- Mirel Rădoi (de la Steaua la Al-Hilal, în 2009): 6 milioane euro
- Cristian Săpunaru (de la Rapid la FC Porto, în 2008): 6 milioane euro
- Gabi Torje (de la Dinamo la Udinese, în 2011): 5 milioane de euro
- Bogdan Stancu (de la Steaua la Galatasaray, în 2011): 5 milioane euro
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dennis man