You are here:

Iulian Chiriţa şi-a asigurat prima medalie la Mondialele de Juniori 2025, în competiţia de la Cluj-Napoca

Iulian Chiriţa şi-a asigurat prima medalie la Mondialele de Juniori 2025, în competiţia de la Cluj-Napoca

Sporturi

Comentarii

Iulian Chiriţa şi-a asigurat miercuri prima medalie la Campionatul Mondial de Juniori la tenis de masă, la Cluj-Napoca, în proba de U19 dublu mixt.

Este şi prima medalie pentru România la ediţia istorică găzduită la Cluj-Napoca, în BTarena, locul în care sportivul român şi-a continuat parteneriatul de succes cu jucătoarea galeză Anna Hursey.
 
La U19 dublu mixt, în sferturile de finală, vicecampionii europeni U19 i-au eliminat spectaculos pe francezii Leana Hochart şi Flavien Coton, într-un duel purtat până în setul decisiv. Într-o confruntare echilibrată, plină de lovituri spectaculoase şi strategii variate din partea ambelor perechi, Anna Hursey şi Iulian Chiriţa au salvat trei mingi de meci în setul al patrulea, întorcând scorul de la 7-10. În decisiv, suspansul s-a menţinut, iar cu un avantaj moral la masa de joc, Anna şi Iulian s-au impus cu 3-2 (11-13, 11-9, 11-13, 13-11, 11-8), în aplauzele spectatorilor.
 
Semifinala mondială de U19 dublu mixt, Iulian Chiriţa/Anna Hursey (Ţara Galilor) – Ryuusei Kawakami/Sachi Aoki (Japonia), este programată la ora 20:00.

Afla mai multe despre: iulian chiriţăcampionat mondialtenis de masă 

viewscnt
Articole similare