Iuliu Mureşan a acceptat propunerea de a prelua funcţia de administrator special al lui Dinamo, echivalentul celei de preşedinte de club.
Dinamo a intrat în insolvenţă, dar suporterii au primit o veste bună. Iuliu Mureşan, cel care a menţinut-o pe CFR Cluj la un nivel ridicat, deşi se afla în insolvenţă, a acceptat să vină administrator special la echipa din Ştefan cel Mare.
Iuliu Mureşan este unul dintre cei mai cunoscuţi conducători din România şi este cel care, alături de Arpad Paszkany, a transformat-o pe CFR Cluj într-o echipă de top în fotbalul din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iuliu Mureşan a acceptat să vină administrator special la Dinamo
Ultima oară preşedinte la FC Hermannstadt, Iuliu Mureşan revine în fotbal. Fostul preşedinte al lui CFR Cluj a acceptat oferta de făcută de asociaţia DDB pentru a prelua funcţia de administrator special. Dinamo a intrat din nou în insolvenţă şi suporterii şi-au dorit o echipă de conducere care să aibă experienţă şi rezultate într-o astfel de situaţii.
S-a ajuns astfel la varianta Iuliu Mureşan, cel care a mai trăit o insolvenţă, la CFR Cluj. Atunci, în ciuda gravelor probleme financiare, Iuliu Mureşan a reuşit să o menţină pe CFR Cluj la un nivel ridicat şi a câştigat o Cupă a României.
Contactat de gsp.ro, Iuliu Mureşan a recunoscut că acceptat oferta de a deveni administrator special la Dinamo: ”Da, m-am decis, vin”, a spus acesta.
În vârstă de 67 de ani, Iuliu Mureşan urmează să facă echipă la Dinamo cu Răzvan Zăvăleanu, cel care va ocupa funcţia de administrator juridic. Printre primele măsuri luate de Iuliu Mureşan a fost aducerea lui Mihai Matei pe funcţia de team manager. Acesta a lucrat în ultimii 12 ani la Astra, club care s-a confruntat, de asemenea, cu multe probleme financiare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Printre altele, Iuliu Mureşan îşi doreşte ca Dusan Uhrin să rămână, deoarece îl vede drept persoana potrivită pentru situaţia prin care trece clubul. Aşa cum Telekom Sport a anunţat în exclusivitate, Uhrin ar vrea să plece de la Dinamo, deoarece membrii staff-ului său, dar şi angajaţii de la Săftică nu şi-au primit salariile.
Afla mai multe despre: iuliu muresan