Dinamo a pierdut contra Chindiei Târgovişte, scor 0-1, într-un meci al etapei a patra din Liga 1.
Dinamo se află în insolvenţă, iar având interdicţie la transferuri, clubul trebuie să se bazeze pe jucătorii tineri din lot. Chiar dacă echipa este măcinată de probleme, oficialul ”câinilor”, Iuliu Mureşan, a dezvăluit după meci că jucătorilor le-a fost livrat jumătate de salariu pe luna iulie, mai devreme decât trebuia. De asemenea, el a lăudat fanii care au susţinut echipa şi la Buzău.
Iuliu Mureşan: ”Le-am dat jucătorilor jumătate de salariu pe luna iulie mai repede!”
”Peluza a fost extraordinară, a susţinut echipa într-un mod cum rar mi-a fost dat să văd şi să aud şi să simt în România, practic ei ar merită ca la fiecare meci să câştigăm cu 2 la 0. Rar este dat să vedem pe un stadion din România, păcat că publicul şi echipa şi toată lumea de la Dinamo ar fi meritat măcar un punct azi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Da, ştiam că Buzăul este un oraş stelist, dar se pare că au venit mulţi dinamovişti de la Bucureşti şi din judeţele din jur, dar şi din Buzău. E clar că şi tribuna a fost plină cu dinamovişti şi peluzele ce să mai vorbim...
Lucrurile se reglează, noi am făcut nişte eforturi foarte mari. Le-am dat jucătorilor jumătate de salariu pe luna iulie mai repede, le-am dat şi diferenţa de salariu cu 10 zile. Nu e uşor, dar de asta suntem aici să rezolvăm problemele şi fotbaliştii să le rezolve în teren”, a spus Iuliu Mureşan după meci.
În urma acestui rezultat, primul succes al Chidiei, formaţia din târgovişte urcă pe locul 11, cu patru puncte. Dinamo rămâne pe locul 4, cu şase puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo-liga 1-iuliu mureşan