Reda Jaadi a fost adus de Mircea Rednic la Dinamo în această iarnă de la Antwerp, echipă pregătită de Boloni. Echipa din Ştefan cel Mare a plătit 50 de mii de euro în schimbul belgianului.
Jaadi spune că în alegerea sa a contat foarte mult faptul că Mircea Rednic este antrenorul lui Dinamo. ”Enorm. Dacă nu era el, nu aş fi venit. Şi n-o să-l dezamăgesc. În curând va fi fericit că m-a adus”, a spus Jaadi pentru doardinamo.ro
”Am venit aici să fiu campion cu Dinamo. Azi poate nu am găsit cea mai bună ”chimie” pe teren, încă mă caut. Dar trebuie să fac asta şi vorbim mai încolo. Fotbalişti mari au fost în situaţia mea. Nici Răzvan Marin nu s-a adaptat din prima la Standard Liege şi acum este unul dintre cei mai importanţi jucători”, a mai spus belgianul eptnru sursa citată.
Mijlocaşul dinamovist nu este mulţumit de forma sa actuală, dar speră să se adapteze cât mai curând la fotbalul din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Dar eu sper să ating forma maximă cât mai repede posibil. Sunt un pic frustrat, încă mă caut. Ştiu că sunt capabil de mult mai multe, dar încă caut declicul. Ştiu că totul va fi bine. O să vedeţi. Dar totul începe prin muncă. Trag tare de mine”, a mai spus Jaadi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.