În urma tragicului accident rutier în care a fost implicat ultimul său adversar, Anthony Joshua, Jake Paul şi-a exprimat sprijinul faţă de pugilistul britanic.
„Viaţa este mult mai importantă decât boxul. Mă rog pentru victime, pentru AJ şi pentru toate persoanele afectate de acest tragic accident”, a scris Jake Paul pe contul său de X.
Conform ultimelor informaţii comunicate de purtătorul de cuvânt al statului Ogun, fostul dublu campion mondial la categoria grea a fost uşor rănit, în timp ce alţi doi pasageri au decedat.
În mai multe imagini difuzate pe reţelele de socializare, se poate vedea luptătorul, cu pieptul gol, care pare încă în stare de şoc în maşină, înconjurat de zeci de persoane. Potrivit mai multor surse poliţieneşti citate de Daily Mail, Anthony Joshua a fost transportat la spital.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Maşina în care se afla Anthony Joshua „pare să fi depăşit viteza legală pe acel tronson, iar şoferul a pierdut controlul în timpul unei manevre de depăşire, lovind un camion care era oprit pe marginea drumului”, a explicat Corpul Federal de Siguranţă Rutieră din Nigeria.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jake paul, accident joshua, anthony joshua


.webp)





