Jandarmeria Capitalei a anunţat că s-au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.150 de lei, în urma problemelor legate de meciul FCSB – Dinamo, din Superligă.
Jandarmii au întocmit patru acte de constatare care vor fi înaintate către poliţiştii specializaţi din cadrul Poliţiei Capitalei, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile Legii privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.150 de lei. Dintre acestea, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În plus, au fost aplicate 8 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb