You are here:

Jandarmeria anunţă controale corporale la meciul Gloria Buzău - FCSB

Jandarmeria anunţă controale corporale la meciul Gloria Buzău - FCSB

Superliga

Comentarii

Oficialii Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti anunţă că meciul de fotbal dintre Gloria Buzău şi FCSB, care va avea loc duminică după amiază pe stadionul „Gloria” din Buzău, este considerat ca fiind cu grad mediu de risc. În acest context, vor ave aloc controale corporale, iar suporterii aflaţi în stare de ebrietate sau care comit fapte de tulburare a ordinii publice nu vor avea acces pe stadion.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi desfăşurării jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanţii la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuşi unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor interzise de lege ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Conform prevederilor legale incidente, persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate sau care comit fapte de tulburare a ordinii publice, înainte sau în timpul desfăşurării jocului sportiv, li se va interzice accesul pe stadion, fiind sancţionate contravenţional. De asemenea, nu este permisă introducerea în incinta arenei a băuturilor alcoolice”, anunţă, vineri, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti, care va asigura ordine ala partida de pe arena din municipiul Buzău.

Meciul din SuperLiga României dintre echipele AS FC Buzău şi FCSB va avea loc duminică, de la ora 20.45, pe stadionul „Gloria” din Buzău.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat, la nevoie, în zona adiacentă arenei sportive.

Accesul spectatorilor se va face astfel: pentru tribuna VIP, intrarea în complex va fi pe la poarta dinspre Electrica, iar în sectorul special destinat, pe la poarta de acces VIP 0;  pentru tribuna I,  intrarea în complex va fi pe la poarta dinspre Electrica, iar în sectorul special destinat, pe la poarta de acces nr.4.

Pentru reprezentanţii mass-media şi persoanele cu dizabilităţi, intrarea în complex va fi pe la poarta dinspre Electrica, iar în sectorul special destinat, pe la poarta de acces nr. 3; pentru peluza a II-a, intrarea în complex va fi pe la poarta dinspre Electrica, iar în sectorul special destinat, pe la poarta de acces nr.2;  pentru tribuna a II-a, intrarea în complex va fi din Bulevardul „Mareşal Al. Averescu“,  iar în sectorul special destinat, pe la poarta de acces nr. 1.

Pentru suporterii oaspeţi, în peluza I, intrarea va fi din Parcul Crâng, pe la poarta de acces nr.5.

 Spectatorii vor putea intra începând cu ora 18.45, pe baza documentelor de acces, puse la dispoziţie de către clubul organizator, care a comunicat că va deschide toată arena.

 

Afla mai multe despre: gloria buzăufcsbjandarmeria 

viewscnt
Articole similare