Monaco l-a demis pe antrenorul care a făcut minuni în Principat, dar criza de formă continuă şi cu Thierry Henry, noul antrenor al echipei. La debutul său în antrenorat la nivel înalt, Henry n-a câştigat încă un meci pe banca monegascilor.
După ce a luat titlul cu AS Monaco, portughezul Leonadrdo Jardim a crescut atât de mult valoarea jucătorilor săi încât Dmitry Rybolovlev a beneficiat de încasări de peste 500 de milioane de euro, doar din vânzarea unor fotbalişti ca Benjamin Mendy, Bernardo Silva, Tiemoue Bakayako sau Kylian Mbappe.
Rusul a vândut toţi jucătorii importanţi ai echipei apoi l-a concediat pe Jardim după un start, ce e drept, ratat de sezon 2018. Presa franceză dezvăluie că unul dintre principalele argumente pentru care Rybolovlev ar fi renunţat la Jardim a fost salariul şi primele acestuia de obiectiv. În total, într-un sezon, Jardim putea câştiga peste 8 milioane de euro la Monaco.
Cu Henry în locul portughezului, Monaco îşi continuă declinul. Fostul mare internaţional francez a debutat cu o înfrângere (1-2 cu Strasbourg), apoi a bifat două remize în campionat şi Liga Campionilor (1-1 cu Brugge şi 2-2 cu Dijon). Noiembrie 2018 a început catastrofal pentru monegasci care au pierdut 0-1 cu Reims şi 0-4 cu Brugge, marţi seară. În total: cinci meciuri, 0 în dreptul victoriilor şi doar 4 goluri marcate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eliminată din Uefa Champions League şi penultima în Ligue 1, Monaco are acum şi alte probleme. Dmitri Rîbolovlev a fost reţinut marţi dimineaţă de poliţia franceză într-un caz în care este acuzat de trafic de influenţă, acte de corupţie şi complictate la toate aceste infracţiuni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: as monaco, thierry henry, leonardo jardim, dimitri rybolovlev