Formaţia Gaz Metan Mediaş a câştigat, scor 4-3, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Academica Clinceni, în etapa a opta din play-out-ul Ligii 1.
John Ene şi-a desfiinţat jucătorii după înfrângerea cu Gaz Metan: "E un cuvânt frumos pentru ei. Figuranţi!"
Pentru Gaz au marcat Iancu (9), Gaşpar (23), Şteau (49 -penalti) şi Mathaus '87, iar pentru Academica au punctat Jerdea (37), R. Ion (40 - penalti) şi Avram '72 (autogol).
John Ene, antrenorul echipei Academica Clinceni, s-a arătat dezamăgit de prestaţia jucătorilor după înfrângerea cu Gaz Metan.
"Mă bucur şi pentru Flavius Boroncoi, că ştie să întreţină o asemena echipă. Nu folosesc un cuvânt frumos pentru noi, figuranţi! În afară de un jucător, Tsvetkov, care, de când a venit aici, a jucat. Ceilalţi - e un cuvânt frumos, totuşi, pentru ei - figuranţi!", a spus John Ene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”E incredibil ce se întâmplă, sper să nu mai treacă nimeni prin ce trecem noi, sper să nu se mai ajungă la aşa ceva”
"S-au marcat foarte multe goluri, au fost multe faze de atac, un ritm destul de bun, chiar câteodată şi peste nivelul Ligii 1. Uneori tind să laud această echipă a Mediaşului, care a dat dovadă de atitudine şi exprimare bună în teren, faţă de noi, care trebuia să avem altă atitudine.
Părerea mea, ca să nu mai ajungem în astfel de situaţii, vis-a-vis de aceşti copii şi de Liga 1, e să găsim soluţii ca aceşti fotbalişti să fie oarecum plătiţi, poate nu în fiecare lună, dar nu ceea ce se întâmplă la noi şi la Mediaş. E incredibil ce se întâmplă, sper să nu mai treacă nimeni prin ce trecem noi, sper să nu se mai ajungă la aşa ceva.
Vreau să felicit această echipă, ei au fost admirabili, la fel si antrenorul lor", a concluzionat John Ene.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: john ene