You are here:

Jordan Chiles nu renunţă la medalia Anei Bărbosu. Americanca a făcut recurs la Tribunalul Suprem Elveţian: "Atacurile rasiste sunt extrem de dureroase"

Jordan Chiles nu renunţă la medalia Anei Bărbosu. Americanca a făcut recurs la Tribunalul Suprem Elveţian: "Atacurile rasiste sunt extrem de dureroase"

Gimnastică

Comentarii

Avocaţii gimnastei Jordan Chiles au depus, luni, un recurs la Tribunalul Suprem Elveţian, pentru a contesta retragerea medaliei de bronz care i-a fost acordată iniţial americancei la Jocurile Olimpice de la Paris. Chiles, în vârstă de 23 de ani, terminase, în primă fază, pe locul al treilea în proba de sol, după ce punctajul său a fost revizuit, permiţându-i să o depăşească pe românca Ana Bărbosu.

Echipa României a contestat decizia în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) şi a câştigat, pe motiv că Chiles a solicitat o reevaluare a punctajului său cu patru secunde prea târziu. Prin urmare, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) i-a acordat bronzul lui Bărbosu.

Avocaţii lui Jordan Chiles au anunţat că vor face apel la Tribunalul Suprem Elveţian, susţinând că au dovezi video că americanca şi-a făcut cererea la timp.

Aceştia au denunţat, de asemenea, un „grav conflict de interese” în favoarea lui Bărbosu, susţinând că şeful juriului care s-a ocupat de caz a lucrat timp de mai mulţi ani în calitate de consilier pentru România.

„În lumina acestor probleme incontestabile, Chiles cere Tribunalului să îi restabilească punctajul pe care l-a obţinut pe bună dreptate în ultima probă la sol”, au declarat avocaţii săi de la Gibson Dunn. „Fiecare element al Jocurilor Olimpice, inclusiv procesul de arbitraj, trebuie să respecte fair-play-ul”, a adăugat avocatul Maurice Suh.

Apelul lui Chiles este susţinut de Comitetul Olimpic şi Paralimpic al SUA, a declarat avocatul gimnastei, care a calificat retragerea medaliei sale drept „nedreaptă”.

„Pentru a adăuga la această durere sufletească, atacurile rasiste imediate de pe reţelele de socializare sunt extrem de dureroase. Mi-am pus inima şi sufletul în acest sport şi sunt atât de mândră să îmi reprezint cultura şi ţara”, a scris ea pe reţelele sociale.

Invitată recent la un eveniment Forbes, gimnasta şi-a mărturisit dezgustul faţă de sportul ei. „M-am simţit ca şi cum totul ar fi fost îndepărtat. M-am simţit ca şi cum m-aş fi întors în 2018 (referindu-se la faptul că antrenorul ei de atunci era violent cu ea), când îmi pierdusem dragostea pentru sport. Am pierdut-o din nou”.

O decizie a Tribunalului Suprem Elveţian este aşteptată în următoarele patru-şase luni, precizează Reuters

Afla mai multe despre: jordan chiles 

viewscnt
Articole similare