După ce prima variantă, cea cu Adrian Mutu nu mai este de actualitate, CFR s-a orientat către Jorge Costa, antrenorul celor de la Gaz Metan
Jorge Costa a impresionat pe banca celor de la Gaz Metan, echipă care a învins-o pe CFR cu 2-1. A fost începutul sfârşitului pentru Dan Petrescu la CFR. Au urmat înfrângeri cu AS Roma (0-5) şi Poli Iaşi (0-1), înfrângeri care au dus la demiterea tehnicianului formaţiei clujene. În doar două luni de când a ajuns la Mediaş, Jorge Costa a revitalizat echipa medieşană şi a reuşit mai multe rezultate surpriză cu aceasta.
În 2004, Jorge Costa a câştigat Liga Campionilor cu FC Porto, echipă antrenată atunci de Jose Mourinho. Ca jucător, Costa a fost om de bază în formaţia celor de la Porto, iar ca antrenor, acesta a mai stat pe banca celor de la Cluj în sezonul 2011-2012. A fost anul în care CFR a ieşit campioană cu Jorge Costa pe bancă.
Antrenor interimar pe banca clujenilor la meciul de joi cu TSKA Sofia din Europa League va fi Valeriu Bordeianu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Articol postat de ANDREI BADEA
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.