FCU Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti, scor 2-1 (1-0), vineri seară, într-o partidă din etapa a 24-a din Superligă.
Golurile oltenilor au fost marcate de Yassine Bahassa (min.13) şi Juan Bauza (min. 52), în timp ce pentru ”câini” a punctat Dennis Politic (min. 63).
Juan Bauza: ”Vom analiza şi vom lua cea mai bună decizie”
Mijlocaşul argentinian Juan Bauza (27 de ani) a făcut un meci foarte bun contra lui Dinamo, încununat cu un gol de generic, cu călcâiul, după ce a ridiculizat întreaga apărarea adversă.
”Pepe” a ajuns la cota cinci reuşite în acest sezon de Superligă şi nu duce lipsă de oferte. Cu toate acestea, sud-americanul a declarat că nu se gândeşte neapărat să plece de la echipă, dar nici că va refuza vreo ofertă interesantă, dacă aceasta va apărea pe adresa clubului oltean.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 1.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Juan Bauza, conform transfermarkt.de.
”În momentul ăsta nu mă gândesc în mod special să părăsesc clubul. Vreau doar să joc şi să fiu ferit de accidentări, să pot duce la capăt sezonul. Doar la asta mă gândesc.
Dacă voi fi la cel mai bun nivel al meu, să contribui cu goluri, cu pase decisive, sigur vor veni oferte. Dacă vor apărea, o să analizez situaţia cu clubul şi vom lua cea mai bună decizie pentru ambele părţi”, a declarat Juan Bauza, după meciul cu Dinamo.
Juan Bauza l-a costat pe Adrian Mititelu aproximativ 200.000 de euro, sumă pe care a plătit-o celor de la Csikszereda în două tranşe: 50.000 de euro pentru un împrumut în vara lui 2021 + 150.000 de euro pentru transferul definitiv în vara lui 2022.
Adrian Mititelu speră să obţină 3-4.000.000 de euro în schimbul fotbalistului său, însă ţine foarte mult şi ca echipa sa să performeze.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: juan bauza, fcu craiova - dinamo, argentina, mititelu