You are here:

Jucătorii Craiovei au efectuat vizita medicală: „Ne-am bucurat de vacanţă, acum dăm drumul la treabă”

Jucătorii Craiovei au efectuat vizita medicală: „Ne-am bucurat de vacanţă, acum dăm drumul la treabă”

Superliga

Comentarii

O parte din jucătorii echipei Universitatea Craiova au efectuat, azi, vizita medicală la Policlinica Sportivă din Bănie.

Craiova a împărţit în două grupe echipa. Azi, au efectuat vizita medicală următorii jucători: Laurenţiu Popescu, Alexandru Mateiu, Vasile Constantin, Ştefan Vlădoiu, Vladimir Screciu, Ionuţ Mitran, Jovan Markovic, Mihai Căpăţînă, Atanas Trică-Balaci, Sebastian Neţoiu, Daniel Croitoru, David Sala, Marian Danciu, Alexandru Mărieş şi Denis Benga.

Ştefan Vlădoiu a suferit o accidentare la ultimele meciuri din play-off. Acum, fundaşul dreaptă este pregătit de cantonament.

„Faţă de vara şi iarna trecută a fost o vacanţă destul de lungă, zic eu. Vara trecută am avut o săptămâna, iar în iarnă vreo 10 zile. Ne-am bucurat de ea şi de mâine începem treaba. Pornim cu gândul să ne depăşim performanţele de anul acesta. Să ne batem la campionat, să ne apărăm Cupa României şi în primul rând să câştigăm Supercupa României.

Eventul e posibil. Da, pentru că şi anul ăsta dacă eram puţin mai atenţi se putea realiza.
Chiar ieri am făcut un RMN. Mi-a ieşit destul de bine faţă de ultima vizită şi o să intru treptat cu echipa, nu sută la sută, dar într-o saptamana sunt sută la sută, şi o să fiu cot la cot cu colegii mei”
, a declarat Ştefan Vlădoiu, la vizita medicală a Craiovei.

Talentalul fundaş are şi o favorită la EURO 2020: „Franţa. Ea este, după meciul de aseară, principala favorită. S-a jucat partida într-un ritm fantastic”.

Universitatea Craiova va pleca în cantonament joi, în Austria, până pe 3 iulie.

 

Afla mai multe despre: universitatea craiovastefan vladoiu 

viewscnt
Articole similare