CFR Cluj a fost învinsă, duminică seară, la Mioveni, cu scorul de 2-0, de FC Rapid, într-un meci din etapa a XII-a a primului eşalon.
Bălan a marcat o dublă în minutele 27 şi 55. Rapidiştii au înscris şi în minutul 45, tot prin Bălan, însă reuşita acestuia a fost anulată pentru ofsaid. La finalul meciului, Daniel Niculae, i-a felicitat pe jucători şi pe staff-ul clubului. De asemenea, el a spus că echipa a avut promisă o primă pentru meciul cu CFR Cluj.
”Dacă n-ar fi existat această primă, tot la fel am fi jucat!”
”O seară frumoasă, cum să nu fie o seară frumoasă când câştigi contra echipei campioane, echipa care a dominat în ultimii ani campionatul din România. Echipa care se califică an de an în grupele Europa League, Conference League, echipa care ajunge în primăvara europeană. Am făcut un meci foarte bun, cred că am avut şi câteva surprize pentru cei de la CFR, începând cu aşezarea, cât şi distribuţia din această seară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Felicit staff-ul şi jucătorii pentru că au jucat cu multă ambiţie, dăruire şi asta aş vrea să văd la fiecare meci al Rapidului. Am jucat frumos, ne-am creat ocazii, am avut momente foarte bune, bineînţeles că au fost şi momente mai puţin bune, dar tot timpul e loc de mai bine şi trebuie sa îndreptăm aceste lucruri.
În seara asta, cred că am făcut un meci perfect şi trebuie să-i felicit pe jucători şi pe staff, începând cu Miţă, pentru că au gestionat perfect această partidă cu campioana. N-ai cum să câştigi contra echipei campioane, dacă nu joci la 100% din capacitate. Sunt jucători foarte valoroşi în partea cealaltă, jucători de milioane de euro.
Cred că am compensat prin dăruire, prin ambiţie şi prin valoare, pentru că echipa de azi a Rapidului e pe val. Însă, după acest meci, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ, să fim modeşti în continuare. Am dovedit că dacă munceşti cu adevărat, vei fi recompensat.
A existat o primă şi au mai existat şi alte prime de-a lungul acestui sezon. Atâta timp cât suntem bine, toată lumea o să fie mulţumită, dar vă spun, cu mâna pe inimă, că am fi jucat astfel de meciuri şi dacă n-ar fi existat această primă, tot la fel am fi jucat”, a spus Daniel Niculae, la sfârşitul meciului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
CFR Cluj este lider în clasament, cu 30 de puncte, în timp ce FC Rapid este pe locul 5, cu 21 de puncte. Poziţia a doua este ocupată de FCSB, care are 24 de puncte, iar pe locul trei se află FC Voluntari, tot cu 24 de puncte.
Afla mai multe despre: rapid-daniel niculae-cfr