U Cluj a remizat în partida cu Poli Iaşi, cu scorul la 2-2, în etapa a 26-a din Superliga.
Dan Nistor, marcatorul unei "duble" în partida de pe teren propriu în faţa celor de la Poli Iaşi, a vorbit despre dezamăgirea resimţită în vestiar după rezultatul surprinzător înregistrat pe Cluj Arena.
Dan Nistor: "Aceste certuri mă îmbărbătează"
"E 100% greşeala noastră, trebuie să fim mai atenţi, pe viitor să rectificăm aceste greşeli. Aşteptăm cât mai repede posibil să obţinem calificarea în play-off, apoi ne vom aşeza la masă şi vom discuta ce va urma.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Trebuiau să dovedească pe teren dacă erau afectaţi, aceste certuri (n.r. de la Craiova) mă îmbărbătează, nu ştiu dacă colegii mei sunt la fel. Acel prim gol ne-a debusolat un pic, nu s-a strâns în careu acolo, s-a marcat, trebuie să învăţăm din greşeli.
V-am zis, trebuie să corectăm anumite greşeli, am început să primim destul de uşor gol.", a declarat Nistor, la flash interviu.
Unul dintre jucătorii implicaţi în scandalul petrecut la sfârşitul meciului dintre U Cluj şi Universitatea Craiova, disputat în etapa precedentă, Ovidiu Bic, a fost întrebat dacă incidentul a jucat un rol în finalul dezastruos de meci, cu Poli Iaşi.
"Suntem dezamăgiţi, am pierdut două puncte mari, treubie să ne reîncărcăm, să o batem pe Slobozia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am discutat înainte de meci, ne-au bătut şi la ei, şi aici ne-au bătut dar ştiam că sunt un adversar periculos. În a doua repriză cred că a fost mai bine, am şi marcat, aşa se întâmplă când nu eşti concentrat. Am greşit şi eu, poate puteam să fac mai mult, nu avem ce face. Trebuie să stăm cu capul sus şi să muncim foarte mult.
S-a vorbit mult despre noi, ce s-a întâmplat la Craiova s-a întâmplat. Am trecut, noi trebuie să ne vedem de treaba noastră şi să câştigăm meciuri. N-ar mai trebui să fie luptele astea în afara terenului, să fie un campionat cât mai frumos.
Avem un program bun, trebuie să muncim foarte mult, să ne pregătim foarte bine. Fiecare meci este foarte dificil, adversarii joacă mai dur. Toate echipele se luptă să scoată ceva. Din păcate astăzi am făcut acele greşeli şi am făcut egal.", a spus Bic.
Andrei Artean, mijlocaşul vizat de cuvintele jignitoare adresate de Sorin Cârţu în drumul spre vestiare la capătul partidei din etapa a 25-a, consideră că experienţa coechipierilor săi le-a permis să depăşească fără mari probleme incidentul de la Craiova.
"Tot timpul se întâmplă chestii de genul acesta, ne pare rău că nu am câştigat.
Aşa este, nu mă aşteptam. Fotbalul e imprevizibil total, trebuia să fim puţin mai concentraţi. ştiam că ne aşteaptă un meci foarte greu. Lumea poate spune că sunt meciuri foarte uşoare, dar cred că astea sunt mai grele. Ele joacă pentru orice punct şi îşi doresc să scoată orice din fiecare meci.
Eu spun că suntem jucători destul de experimentaţi şi ştim să ne detaşăm de lucrurile acestea. Suntem puşi să jucăm fotbal, nu să ne certăm pe la televizor, suntem puşi să jucăm fotbal. Nu cred că a avut vreun rol ce s-a întâmplat săptămâna trecută.
Automat, îţi doreşti asta. Vă spun sincer, obiectivul e să intrăm în play-off. În play-off e posibil orice, să ajungem acolo şi vom vedea ce vom obţine.", a spus Artean.
- Citește și
- Primul verdict, după ce U Cluj a fost aproape să câştige dintr-o fază controversată de arbitraj cu Poli Iaşi! "Se vede clar"
- Miriuţă îi înţeapă pe cei de la U Cluj după revenirea incredibilă a lui Poli Iaşi: ”La fotbal nu câştigi până nu te urci în autocar”
- Florinel Coman, declarat cel mai bun fotbalist de la Cagliari, însă Dennis Man a primit un verdict îngrijorător: "E departe"
- Becali l-a anunţat la FCSB, dar transferul a intrat în impas: "Nu e chiar aşa. Nu vii să îl iei cu o zi înainte să se termine mercato"
- VIDEO ”Sunt foarte fericit”. Discursul în limba română al lui Coman după ”torpila” dată în Serie A
- Presa din Italia a anunţat ce urmează pentru Florinel Coman, după golul fabulos de la debutul în Italia! A pus presiune la Cagliari
- Ce s-a întâmplat în finala jucată de Jaqueline Cristian la Transylvania Open. Meciul s-a încheiat într-o oră şi 11 minute
Afla mai multe despre: u cluj, poli iasi, superliga, dan nistor