You are here:

Jucătorul Barcelonei care şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru eşecul cu Atletico: ”Sunt deosebit de afectat”

Jucătorul Barcelonei care şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru eşecul cu Atletico: ”Sunt deosebit de afectat”

FC Barcelona

Comentarii

Eşecul contra celor de la Atletico Madrid a fost foarte greu de suportat de cei de la Barcelona, care se află într-o formă extrem de slabă în campionat.

Dezamăgire maximă în capitala Cataloniei, după eşecul dramatic cu Atleti, noul lider din La Liga

FC Barcelona a fost învinsă cu 2-1 de Atletico Madrid, sâmbătă, în etapa a 18-a din La Liga, iar brazilianul Raphinha, care a fost ”extrem de afectat” de înfrângere, vrea să-şi asume responsabilitatea pentru eşec.

”Sunt deosebit de afectat de această înfrângere”, a declarat Raphinha după a doua înfrângere consecutivă acasă a catalanilor.

”În cele din urmă, am ratat o ocazie de gol (n.r. în minutul 57) şi cinci minute mai târziu au egalat (n.r. prin Rodrigo De Paul în minutul 60)”.

Clubul catalan se află într-o perioadă slabă, cu o singură victorie în ultimele şapte meciuri din La Liga.

”Apoi am ratat o pasă care a dus la al doilea lor gol”, a adăugat Raphinha, referindu-se la ultima acţiune a meciului cu Los Colchoneros. ”Îmi asum întreaga responsabilitate pentru înfrângere. Aşa e viaţa”.

”Credem în munca pe care o facem. Mai este jumătate de campionat. Trebuie să ne concentrăm pe munca noastră şi să încercăm să obţinem cele mai bune rezultate”, a conchis Raphinha.

Atletico Madrid a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-1, gruparea FC Barcelona, în etapa a 18-a din La Liga. Golul victoriei a fost marcat în al şaselea minut al prelungirilor.

În clasamentul din La Liga, cele două formaţii sunt vecine. Atletico a devenit lider cu 41 de puncte, iar FC Barcelona ocupă poziţia secundă, cu 38 de puncte.

Afla mai multe despre: barcelonaraphinhala liga 

viewscnt
Articole similare