Jucătorul legendar a devenit primar! Transformarea fostului fundaş al echipei naţionale: “Sunt omul unui singur club”

La fel ca mingea de rugby care i-a definit cariera, Blanco a avut numeroase reveniri după retragerea din activitate, nu întotdeauna încununate de succes, până când a câştigat primăria Biarritz.

Născut în 1958 la Caracas, a ajuns în staţiunea balneară bască doi ani mai târziu, împreună cu mama sa, după ce tatăl său venezuelean a decedat. Aici a descoperit rugby-ul şi clubul Biarritz Olympique, singurul club din întreaga sa carieră. Alături de echipă, a pierdut finala Campionatului Franţei din 1992 în faţa celor de la Toulon, scor 19-14, în meciul său de adio. „N-am purtat niciodată decât culorile BO şi asta e mândria mea. Sunt omul unui singur club”, a scris el în autobiografia sa Mes rebonds favorables (2019).

Omul anilor '80
Deşi a avut ghinion la nivel de club, Blanco şi-a construit legenda în echipa naţională, cu 93 de selecţii, 18 meciuri ca căpitan şi 38 de eseuri, record depăşit doar de Damian Penaud (40) în noiembrie 2025.

Cu numărul 15 pe spate, el a electrizat apărările prin fintă şi curse spectaculoase, cum a fost eseul împotriva Australiei în 1987, care a calificat Franţa în finala primei Cupe Mondiale. În minutul 85, urmărit de patru jucători australieni, s-a aruncat în colţ şi a sărbătorit îngenuncheat, ţinând mingea deasupra capului. „Nu este eseul meu, ci al întregii echipe. Un eseu aparţine tuturor celor care au atins sau nu mingea în timpul acţiunii”, a declarat el.

Deşi Franţa a pierdut finala în faţa Noii Zeelande, echipa a câştigat şase ediţii ale Turneului celor Cinci Naţiuni, incluzând două Grand Slam-uri (1981 şi 1987), perioadă marcată de talentul lui Blanco. O jonglerie cu mingea contra Ţării Galilor în 1989 sau o traversare solitară a terenului contra Australiei în 1990 i-au adus porecla de „Pelé al rugby-ului”. Blanco a părăsit echipa naţională după o înfrângere dureroasă în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1991, contra Angliei, unde a fost vizat de adversari pentru a destabiliza Franţa.

De la muncitor la antreprenor
Blanco şi-a continuat parcursul în lumea afacerilor. După ce a lucrat ca strungar, ajustor şi montator la Dassault, în paralel cu cariera de jucător amator, s-a implicat în relaţii publice la grupul Pernod, apoi a preluat un centru de talasoterapie care îi poartă numele în Hendaye, lângă Biarritz, înainte de a se retrage complet din rugby.

A lansat, de asemenea, o marcă de îmbrăcăminte de succes în 1993 şi a intrat în industria hotelieră, cu un hotel de lux aproape de aeroportul din Biarritz. Totuşi, aventura s-a încheiat prost: în ianuarie 2020, holdingul Serge Blanco, care reunea afacerile hoteliere şi de talasoterapie, a intrat în lichidare judiciară după ani de pierderi.

Rugby-ul a rămas însă mereu prezent. Blanco a fost primul preşedinte al nou-înfiinţatei Ligi Naţionale de Rugby între 1998 şi 2008 şi a condus Biarritz Olympique între 1995-1998 şi 2008-2015. A fost vicepreşedinte al Federaţiei Franceze de Rugby (FFR) între 2012 şi 2016 şi s-a opus ulterior succesorilor Bernard Laporte şi Florian Grill.

Deşi era des menţionat înainte de alegerile locale, Blanco a stat mult timp departe de politică, până la decizia de a candida la începutul lunii decembrie pentru a „redă Biarritz-ului elanul pe care îl merită”. Trei luni mai târziu, obiectivul său a fost atins.