Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Jules Koundé a dăruit un microbuz primului său club

Jules Koundé a dăruit un microbuz primului său club
Comentarii

Internaţionalul francez al FC Barcelona, Jules Koundé, a donat un microbuz clubului Fraternelle Landiras, la care a început fotbalul.

A fost un cadou frumos de Crăciun pentru prima sa echipă, care avea nevoie de microbuz pentru a-i transporta pe cei mai tineri jucători la meciuri.

Într-o postare pe Facebook, echipa i-a mulţumit fotbalistului, care este şi sponsor al clubului şi al academiei de fotbal.

" La fel ca toţi copiii, Fraternelle Landiras îşi făcuse lista. Indicasem necesitatea unui microbuz, deoarece clubul este în creştere, iar tinerii jucători fac din ce în ce mai multe drumuri lungi pentru a ajunge la meciurile lor în Gironde şi chiar în Aquitania", a explicat clubul, într-o postare însoţită de o fotografie a microbuzului în culorile clubului.

" Mulţumim, Jules"

"Nu Moş Crăciun a fost cel care ne-a îndeplinit dorinţa, ci Jules Koundé. El a dăruit şcolii sale de fotbal un microbuz! Dorim să profităm de această ocazie pentru a-i mulţumi sincer, pentru că este o achiziţie pe care clubul nu ar fi putut să şi-o permită niciodată. Mulţumim pentru acest cadou minunat, mulţumim, Jules, în numele întregii familii Fraternelle: în numele jucătorilor, educatorilor, managerilor şi membrilor conducerii."

Şcoala de fotbal îi poartă numele

Jucătorul însuşi nu a dorit să comenteze acest gest frumos, dar clubul a ţinut să-i mulţumească prin intermediul reţelelor sale de socializare. Jules Koundé, care şi-a dat deja numele şcolii de fotbal Fraternelle, nu ratează niciodată ocazia de a aduce un omagiu clubului la care a debutat.

Afla mai multe despre: jules koundébarcelonacadou 

viewscnt
Articole similare