You are here:

"Jumătate din sală râde". Calvarul lui Taylor Swift, un luptător MMA care are acelaşi nume ca vedeta americană

"Jumătate din sală râde". Calvarul lui Taylor Swift, un luptător MMA care are acelaşi nume ca vedeta americană

Sporturi

Comentarii

Taylor Swift, un tânăr sportiv britanic în vârstă de 21 de ani, şi-a început cariera în MMA cu această ciudată problemă.

„Chiar şi la cântar, oamenii încep să râdă”, a declarat tânărul, care şi-a lansat cariera în urmă cu paisprezece luni. „Cel mai rău este când se anunţă numele celor doi sportivi înainte de o luptă”, a adăugat el, obişnuit să audă "jumătate din sală râzând”.

Omonimul miliardarei în vârstă de 35 de ani are de-a face cu această problemă a numelui în viaţa de zi cu zi, nu doar la galele sportive. „Oamenii mă întreabă dacă vorbesc serios când le spun numele meu. Oamenii râd atunci când trec de controlul de securitate la aeroport şi când intru într-un club!"

Potrivit presei britanice, Taylor Swift s-a gândit să-şi schimbe identitatea şi să ia un alt nume de luptător pentru a fi luat un pic mai în serios în lumea MMA.

Dar a renunţat, gândindu-se că această coincidenţă îl va ajuta în cele din urmă. Deşi este practic necunoscut în sportul său, el are deja 6.000 de fani pe Instagram, departe de cei 282 de milioane de urmăritori ai cântăreţei. Mulţi dintre aceşti urmăritori sunt „Swifties” (porecla fanilor artistei americane) care au ajuns din greşeală pe contul sportivului. 

„Numele mă va ajuta. O mare parte din sport se bazează pe reţelele sociale şi pe vânzări. Este greu să devii profesionist, aşa că totul te ajută”, a recunoscut bărbatul din Cheltenham, care încă locuieşte cu părinţii săi şi care spune că nu este în stare să numească trei cântece ale ilustrei sale omonime. 

Afla mai multe despre: taylor swiftmmacântăreaţă 

viewscnt
Articole similare