Bilanţul tragediei din clubul bucureştean Colectiv a ajuns la 46 de morţi, după ce jurnalista Teodora Maftei a decedat azi. Dolce Sport a realizat un material special desprea ea, care poate fi vizionat mai jos.
Jurnalista şi fotografa Teodora Maftei a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută, numărul persoanelor care au decedat în urma incendiului din clubul Colectiv ajungând la 46.
Surse medicale au declarat pentru Mediafax că Teodora Maftei a decedat la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută.
După incendiul din clubul Colectiv, Teodora Maftei (36 de ani), editor la Pro TV, a fost internată la Spitalul de Arşi din Capitală, în stare critică, cu arsuri pe mare suprafaţă din corp şi cu arsuri de căi respiratorii.
În 4 noiembrie, Teodora Maftei a fost transferată la Spitalul Hadassah Medical Center din Ierusalim, conform Intermedicas.
Pasionată de fotografie, Teodora Maftei, în vârstă de 36 de ani, editor la Pro TV, se pregătea înainte de tragedia din Colectiv de lansarea unei noi expoziţii personale, intitulată "London Unedited - a series of unphotoshopped photos by Teodora Maftei", al cărei vernisaj era programat pentru 2 noiembrie.
La dorinţa familiei Teodorei Maftei, organizatorii expoziţiei acesteia au decis ca evenimentul să se desfăşoare conform programării iniţiale, la eveniment participând sute de persoane. Expoziţia a cuprins 23 de fotografii, instantanee urbane şi portrete realizate în Londra, în luna august.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.